Industria laptelui din România se confruntă cu o provocare structurală importantă: sezonalitatea producției. Aceasta se manifestă prin variații semnificative ale volumului de lapte crud disponibil pe parcursul anului, cu vârfuri în lunile de primăvară-vară și scăderi pronunțate în sezonul rece. Această oscilație afectează direct planificarea procesatorilor, aprovizionarea continuă și eficiența economică a fabricilor.

Cauzele principale ale sezonalității includ tipul de furajare, managementul reproducției în ferme, condițiile climatice și predominanța fermelor de mici dimensiuni, care nu utilizează tehnologii intensive de stabilizare a producției. În lunile de vară, capacitățile de colectare sunt deseori depășite, în timp ce în iarnă, procesatorii operează sub capacitate, generând costuri ridicate per litru de lapte procesat.

Pentru a atenua impactul, unele unități de procesare au investit în echipamente de concentrare și conservare, precum microfiltrarea și evaporarea parțială, care permit procesarea ulterioară în perioadele cu deficit. Totodată, au fost implementate strategii contractuale cu fermierii pentru stabilizarea livrărilor, inclusiv prime de fidelitate sau bonificații sezoniere.

La nivel european, instrumente precum stocarea privată, fondurile de intervenție sau parteneriatele cooperative contribuie la echilibrarea sezonalității. În România, asemenea soluții sunt încă în fază incipientă. Integrarea verticală și modernizarea fermelor rămân cele mai viabile căi de atenuare a efectului sezonier asupra lanțului de procesare.

(Foto: Freepik)