93
În Ședința Guvernului a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.
Completarea vizează includerea posibilității de acordare de scrisori de garanție beneficiarilor Planului Strategic (PS) PAC 2023 – 2027.
Astfel, se introduce posibilitatea acordării, respectiv majorării și prelungirii scrisorilor de garanție conform noii modalități de plată a avansului în tranșe, pentru beneficiarii Planului Strategic 2023-2027, coroborat cu prevederi privind modul de calcul al comisionului de garantare aferent scrisorilor de garanție acordate beneficiarilor PS 2023-2027 în tranșe, respectiv inițial pentru o anumită valoare, iar ulterior la majorarea acestora, precum şi completarea cu noi anexe care să prevadă posibilitatea acordării scrisorilor de garanție în tranșe.
Beneficiarii actului normativ sunt instituții și entități publice și de drept public care implementează proiecte finanțate prin PS 2023-2027. Prin acest demers legislativ nu se creează impact asupra bugetului general consolidat.
Beneficiile estimate ale măsurilor cuprinse în prezentul act normativ au în vedere demararea proiectelor finanţate în cadrul PS 2023-2027, prin acordarea avansurilor beneficiarilor prevăzuți la art. 3 din OUG nr. 79/2009, precum și creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene alocate României prin FEADR.