Tranziția verde a devenit cea mai mare provocare structurală pentru agricultura românească. Obiectivele climatice stabilite de Comisia Europeană prin strategiile Green Deal și Farm to Fork impun reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor și cu 20% a fertilizanților chimici până în 2030, în paralel cu creșterea suprafețelor ecologice la minimum 25% din totalul agricol. Pentru o economie agrară fragmentată și dependentă de inputuri importate, adaptarea implică costuri semnificative.

Conform MADR (2024), investițiile minime necesare pentru alinierea fermelor la standardele de mediu depășesc 1,5 miliarde euro anual, acoperind modernizarea echipamentelor, gestionarea deșeurilor, tratarea apelor reziduale și implementarea tehnologiilor verzi. În același timp, AFIR raportează peste 2.300 de proiecte depuse pentru energie regenerabilă și eficiență energetică doar în 2024, semn al unei treziri în rândul fermierilor tineri și al cooperativelor.

Problema majoră rămâne decalajul financiar: fermele mici, care reprezintă peste 90% din total, nu dispun de capitalul necesar pentru adaptare. De aceea, tranziția verde trebuie privită nu ca o obligație administrativă, ci ca un plan național integrat de reconversie tehnologică și profesională.

Pe termen mediu, România are șansa să transforme presiunea reglementărilor într-un avantaj competitiv: ferme mai curate, produse certificate și acces preferențial pe piețele vest-europene. Însă fără o strategie coerentă de sprijin, tranziția riscă să devină o nouă barieră între fermele mari digitalizate și exploatațiile familiale fără resurse.

(Foto: Freepik)