Repere

216

S-a deschis cel mai mare Centru de Activități și Explorare a Naturii din România

autor

infoFERMA.ro

distribuie

La invitația Fundației Conservation Carpathia, Agenția Națională a Zonei Montane, prin reprezentantul Oficiului de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș, domnul Ionel Vișinescu, a participat împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, cadre didactice și elevi, la deschiderea Centrului de Activități și Explorarea Naturii “Richita“, aflat în Sătic, comuna Rucăr, județul Argeș.

Centrul oferă programe și spațiu de învățare pentru stagii de practică pentru studenți şi seminarii de formare în domeniul cercetării, educației pentru natură, ariilor naturale protejate.

Angajații centrului fac parte din comunitățile locale, iar produsele alimentare folosite în cadrul centrului sunt achiziționate printr-un proiect al fundației, “Roadele Munților“, care sprijină micii producători locali din zonă.

Existența proiectului “Roadele Munților“ este o modalitate optimă de punere în valoare a produselor agroalimentare din zona de munte.

În urma discuțiilor purtate cu doamna Barbara Promberger și domnul Cristoph Promberger - directori executivi ai fundației, domnul Istvan Szabo - manager dezvoltare afaceri verzi și domnul Cosmin Vorovenci - specialist afaceri verzi, ANZM și-a oferit sprijinul pentru punerea în valoare a produselor locale ce provin din zona montană și sunt procesate în zona montană, prin înregistrarea acestora pe schema de calitate produs montan.

Avem speranța ca în viitor, majoritatea produselor alimentare ce vor fi servite în centru să poarte cu mândrie logo-ul produs montan.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2