265
Cadrul legal în vederea efectuării plăților la subvenția pentru acciza la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul II al anului 2022, a fost creat.
“După cum v-am asigurat de fiecare dată, facem tot ce este posibil pentru ca sumele cuvenite să ajungă în cel mai scurt timp la fermierii noștri.
Astfel, am elaborat ordinul de ministru pentru acordarea subvențiilor la acciza de motorină, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 867, din data de 2 septembrie 2022, la 24 de ore de la data publicării HG nr. 1.074 în Monitorul Oficial nr. 859, din 1 septembrie 2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Săptămana viitoare, funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor demara operațiunile necesare în vederea alocării sumelor pentru plata accizei la motorina utilizată în agricultură, pe trimestrul II al anului 2022.