Repere

191

S-a redeschis Stâna Ștefanu, situată pe Transalpina

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Reprezentanții Agenției Naționale a Zonei Montane, au participat alături de băcița Marioara Babu la redeschiderea Stânei Ștefanu. Stâna este situată pe Transalpina, la altitudinea de peste 2000 metri, acolo unde zăpada este încă la ea acasă.

Stâna Ștefanu este esența a ceea ce ne dorim în zona montană a României, un loc în care se realizează producție primară, procesare și valorificare superioară a produsului montan, promovarea patrimoniului gastronomic montan și păstrarea tradițiilor autentice.

Acest loc de poveste este unul în care se cresc animale, se prelucrează lapte și fructe de pădure, obținându-se brânzeturi și siropuri/dulcețuri, preparându-se din materii prime locale ( brânză/ carne/dulcețuri/siropuri+ făină) niște bucate ”de te lingi pe degete” și care se servesc turiștilor în Punctul Gastronomic Local.

Pentru toate acestea, dar mai ales pentru efortul extraordinar depus pentru promovarea produsului montan, doamna Mărioara Băbu a primit din partea Agenției Naționale a Zonei Montane distincția de AMBASADOR AL ZONEI MONTANE, diploma înmânată de domnul Aurel Simion, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2