Tehnologii

351

Sprijin pentru reducerea cheltuielilor la consumul de energie electrică pentru irigații

autor

infoFERMA.ro

distribuie

În ședința de Guvern a fost adoptată o Hotărâre ce modifică și completează Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1872/2005.

Actul normativ aprobat vizează:

stabilirea modalității de aprobare a cotei de până la 50% aferentă cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigații, la finalul sezonului de irigații;

reglementarea procedurii pentru decontarea cotei de până la 50%, pentru funcționarea sistemelor de irigații locale, în cuprinsul anexei la prezentul act normativ;

stabilirea unei derogări pentru decontarea cotei aferentă cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigații aferent anului 2022.

În ceea ce privește decontarea cotei de până la 50% pentru anul 2022, aceasta se va realiza în două etape, astfel:

până la data de 30 septembrie 2022, pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigații în perioada de până la 30 iunie 2022;

până la data de 15 decembrie 2022 pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigații realizat în perioada 1 iulie-30 octombrie 2022.

„Venim cu această facilitate, reprezentând o măsură de sprijin pe termen scurt pentru fermierii țării, atât de necesară pentru efectuarea lucrărilor privind însămânțarea culturilor de toamnă, în scopul diminuării efectelor fenomenului de secetă asupra producției agricole, cât și pentru reducerea impactului asupra anului agricol următor”, a declarat ministrul Petre DAEA.

Cheltuielile se suportă din bugetul Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, în limita sumelor alocate cu această destinație din bugetul MADR.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2