251
În Ședința Guvernului a fost aprobată Hotărârea prin care se stabilesc plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021.
Aproximativ 46.000 de fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor beneficia de această formă de sprijin a cărei valoare totală se ridică la suma de 87.097.190 euro.
„Continuăm să punem la dispoziția fermierilor noștri mecanisme de susținere astfel încât aceștia să își poată desfășura activitatea în condiții cât mai bune.
Suntem în permanență preocupați să găsim soluții pentru a le permite agricultorilor să obțină în continuare producții la un nivel ridicat și luăm măsurile necesare ca banii destinați sprijinirii fermierilor să ajungă în conturile lor la timp”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.
Potrivit actului normativ, suma totală de 87.097.190 euro este repartizată astfel:
a) 31.232.000 euro pentru soia; b) 17.215.000 euro pentru lucernă; c) 450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe; d) 90.000 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră; e) 4.087.000 euro pentru orez; f) 844.360 euro pentru sămânță de cartof; g) 132.980 euro pentru hamei; h) 16.099.500 euro pentru sfeclă de zahăr; i) 1.250.000 euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; j) 13.560 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp; k) 12.370.460 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă; l) 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre; m) 2.794.830 euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor aprobate prin prezentul act normativ la suprafețele eligibile pentru anul de cerere 2021.