În ultima vreme, lumea agriculturii nu s-a mai bulucit să vorbească despre subvenții, irigații, prețuri la input-uri etc; poate și pentru că o fi stat mai mult pe tarla, că e vreme de seceriș. Cu toate astea, o temă tot a captat atenția: Un fermier cu reale merite și succese profesionale ne anunță că o pune de-un Partid al Agricultorilor.

Argumentul lui e anunțat din start: ”Noi trebuie să numim ministrul agriculturii, nu altcineva”. În felul ăsta, domnul Anunțătoru își dovedește temeinica pregătire social politică primită înainte de 1989, pentru că, una e să spui: ”Vrem un adevărat profesionist în funcția de ministru al Agriculturii” și alta e să spui ”Fermierii trebuie să numească ministrul!”.

Sesizați diferența: Una e să apelezi la un profesionist și cu totul și cu totul alta e ca o clasă social-profesională să decidă o numire într-un guvern, pentru că argumentul domnului Anunțătoru nu se înscrie în altceva decât în logica bolșevică, aia care vorbește despre ”clasa muncitoare și țărănimea, forța conducătoare a națiunii!”

Dar, să spunem că grupusculul politico-social se va coagula. Va fi el de folos tuturor fermierilor din România? Pentru că ei sunt invocați în viitorul mai-bine promis în vorbele preluate mai ceva ca roua dimineții, de câțiva jurnaliști obedienți. Nu cred.

Nu cred, pentru că, în primul rând, partidul ăsta pare a fi gândit de altcineva, și nu de omul pus să trâmbițeze ideea. Domnul Trâmbițătoru cunoaște la perfecțiune cum e cu producția la hectar și cu aplicarea azotatului de amoniu, poate că le-o avea și cu șmecheriile de margine de județ, dar deocamdată nu dovedește că are nici cele mai mici noțiuni despre politica reală, nu comunistă. Însă, cunoașteți rețeta: În culise e un grup de interese, iar la vedere e pus un individ cu vizibilitate și, mai ales, cu limbariță, ca să informeze lumea despre ce și cum.

Apoi, partidul ăsta e anunțat și înființat de marii fermieri. Păi, chiar dacă ăia mici speră că vor fi corect reprezentați, amărâții ăștia nu realizează că totul e ca în Caragiale, ca în ”Arendașul român”, când Ion se duce la arendaș să-i ceară un sac de porumb, că nu mai are ce mânca, iar ăla îi răspunde: ”Păi, tu ai necazuri, bă, Ioane!? Eu am necazuri, că trebuie să duc cucoana la Paris și fata la pension, la Viena!” Numai că, din păcate, bieții mici fermieri nu bagă de seamă că au toate șansele să fie din nou trași pe sfoară.

În plus, proiectul ăsta are mari hibe:

1-Suferă de un naționalism găunos. Din declarațiile preliminare ale domnului Informatoru, intuim un proiect izolaționist care face abstracție că trăim într-o piață comună, exact piața aia din care anunțătorul intenției își ia semințele, utilajele, chimicalele etc! Dar, nu-i așa, dă bine la moral și imagine, când spui că tot ce faci e din patriotism. Din această perspectivă, îmi e groază să mă gândesc la posibilele alianțe pe care le-ar face această eventuală malformație politică într-un posibil viitor și nu m-ar mira dacă ar propune reînființarea SovRom-urilor!

2-Nu am văzut niciun cuvânt despre Industria Alimentară și despre sectorul de procesare. Din nou, totul doar despre fermieri.

3-Este un proiect sectar, pentru că, deși potrivit Constituției, beneficiază de libertatea de asociere, nu știu dacă un bucureștean crescut pe Calea Victoriei, salariat al unui hipermarket din Occident, și care și-ar exprima intenția de a deveni membru, ar fi primit să se înscrie. Cam asta e imaginea la rece, pe care o lasă această intenție de partid.

În altă ordine de idei, este clar că agro-industria României are nevoie urgent de un proiect viabil, subsumat prevederilor noului PAC 2021-2027 și al Acordului Verde European, dar nu de acesta. Oricum, țineți minte:

Nu e niciun pericol să suferi de beția banilor, dacă sunt făcuți cinstit. Dar, feriți-vă de cei care suferă de beția puterii!