Cultura PlantelorRepere

230

USAMV Cluj-Napoca vinde 90.000 de răsaduri de legume produse la Stațiunea de Cercetare Horticolă

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță punerea în vânzare a primelor răsaduri de legume din 2021, destinate spațiilor protejate (sere/solarii) și care sunt produse la serele Stațiunii de Cercetare Horticolă (SCH), unde vor fi comercializate.

Răsaduri din zeci de soiuri de legume au fost îngrijite de specialiștii de la SCH, iar de luni, 12 aprilie 2021, vor fi puse în vânzare primele din acest an, la prețuri cuprinse între 1-4 lei/bucată (inclusiv TVA), după cum urmează: roșii, castraveți, ardei gras și kapia, gogoșari, ardei bulgărești, ardei iuți, broccoli, conopidă, gulie, varză Kale, salată verde.

Din 19 aprilie, în funcție de condițiile meteo, vor fi puse la vânzare și alte soiuri, cum ar fi pepene galben, varză, vinete, țelină, alături de pătrunjel, oregano, busuioc, tarhon, salvie, cimbru sau leuștean. Tot atunci este estimată punerea în vânzare și pentru primele flori din acest an – cârciumărese și crăițe. Toate detaliile privind speciile, soiurile, prețurile și data vânzării le găsiți în tabelul de mai jos.

”Răsadurile sunt obținute la serele stațiunii noastre, din semințe profesionale, atât pentru soiurile create la noi, cât și pentru alte soiuri și hibrizi. Răsadurile se livrează repicate, în cuburi nutritive, astfel că înrădăcinarea acestora se va face mult mai repede, iar gradul de prindere este 100%.

Vreau să subliniez că răsadurile sunt destinate, în această perioadă a primăverii, plantării în spații protejate (sere/solarii), nu în aer liber. În perioada pandemiei, multă lume s-a reorientat spre grădini de legume sau flori, și-au descoperit o nouă pasiune și ne bucurăm să venim, ca în fiecare primăvară, în întâmpinarea pasionaților de legumicultură și floricultură.

Am produs de această dată peste 120.000 de răsaduri, iar o parte dintre acestea, circa 30.000 de bucăți, vor fi plantate și îngrijite la stațiunea noastră”, a declarat Biol. dr. ing. Lukacs Lehel, directorul SCH.

Vânzarea răsadurilor se va face în două puncte ale stațiunii: la magazinul situat la capătul str. Liviu Rebreanu (zona parking, capăt autobuze 33,34, 48) și la una din serele din incintă, cu intrare din str. Horticultorilor nr. 5. Program vânzare: zilnic, de luni și până vineri, între orele 8.00 – 16.00, iar sâmbătă, între orele 8.00 – 13.00, cu excepția sărbătorilor legale. Pentru detalii puteți suna la numerele de telefon: 0756966132 sau 0760291241.

Răsadurile vor fi vândute în tăvițe alveolare, în limita stocului, iar comenzi pentru livrări prin curierat nu se primesc.

Alte răsaduri de legume și flori vor fi puse în vânzare și la serele din campus sau la magazinul USAMV Cluj-Napoca, de pe Calea Mănăștur nr. 7, însă după data de 1 mai, acestea fiind destinate plantării direct în aer liber.

RĂSADURI SCH – VÂNZARE DIN 12 ȘI 19 APRILIE 2021

Nr. crt. SPECIA SOIUL / HIBRIDUL PREȚ/ LEI / BUC DATA VÂNZARE
1 Tomate Lacrimile fecioarei (nedeterminate, tip Inimă de bou, 350-500 g/fruct, ajungeși la 1 kg) 2 lei Din 12.04.2021
2 Roșii de grădină (nedeterminate, rotund turtite, 400-800 g/fruct, ajungeși la 1-1,5 kg) 2 12.04.2021
3 Inima d’albenga (nedeterminate, tip Inimă de bou, 250-350 g/fruct) 2 12.04.2021
4 San marzano (determinate, alungite, 130-140 g/fruct) 2 12.04.2021
5 Rio grande (determinate, alungite, 100-110 g/fruct) 2 12.04.2021
6 Cherry roșii (nedeterminate, rotunde, 20-25 g/fruct) 2 12.04.2021
7 Cherry galbene (nedeterminate, alungite, 20-25 g/fruct) 2 12.04.2021
8 Cluj 80 2 Din 19.04
9 Cluj 17 2 19.04
10 Perla Clujului 2 19.04
11 Naty 2 19.04
12 Rugantino F1 (nedeterminate, tip Inimă de bou, 200-240g/fruct) 4 12.04.2021
13 VP1 F1 (nedeterminate, rotunde, 200-250 g/fruct) 4 12.04.2021
14 Pomodoro F1 (nedeterminate, cilindrice, 150-170 g/fruct) 4 12.04.2021
15 Primadona F1 (nedeterminate, formă sferică, 200-250 g/fruct) 4 12.04.2021
16 Cherry Lobello F1 (nedeterminate, 8-22 g/fruct) 4 12.04.2021
17 Cherry Tiger F1 (nedetermnate, 40-45 g/fruct) 4 12.04.2021
18 Cherry Goldwin F1 (nedeterminate, rotunde, 18-22 g/fruct) 4 12.04.2021
19 Castraveți Cornichon Ekol F1 (6-9 cm) 2 12.04.2021
20 Ardei Gogoșar Zeleni (250-330 g/fruct) 2 12.04.2021
21 Gogoșar Bihar F1 (150-220 g/fruct) 2 12.04.2021
22 KapiaUrechede elefant (150-300 g/fruct) 2 19.04
23 Kapia Kaprima F1 (160-200 g/frcuct, 6-7 cm) 2 19.04
24 Ardeigras Amy F1 (90-100 g/fruct) 2 19.04
25 Ardei grasBarbie (200-220 g/fruct) 2 19.04
26 Ardei bulgăresc (35-50 g/fruct) 2 19.04
27 Ardei iute Cayenne (8-15 cm) 2 19.04
28 Varză Queen F1 (plată, 2-2,5 kg/fruct)   2 19.04.2021
29 Broccoli Agassi F1 2 12.04.2021
30 Conopidă Santamaria F1 2 12.04.2021
31 Gulie Albă 1 12.04.2021
32 Roșie 1 12.04.2021
33 Varză Kale Vitessa 2 12.04.2021
34 Vinete Clasice F1 2 19.04.2021
35 Dalia F1 4 19.04.2021
36 Țelină Elena F1 2 19.04.2021
37 Pepene galben Aikido F1 2 19.04.2021
38 Busuioc Roșu 1 19.04.2021
39 Verde 1 19.04.2021
40 Salata Verde Orelian 1 12.04.2021
41 Verde Creață Oleole 1 12.04.2021
42 Mărar Morovan 1 12.04.2021
43 Pătrunjel Gigante 1 12.04.2021
44 Tarhon   1 19.04.2021
45 Salvie   1 19.04.2021
42 Cimbru   1 19.04.2021
43 Oregano   1 19.04.2021
44 Leuștean   1 19.04.2021
45 Cârciumărese Zinnia elegans 1 19.04.2021
45 Crăițe Tagetes patula 1 19.04.2021

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2