267
La finalul săptămânii trecute, la Deva în organizarea companiei Royal Brinkman Hungary, parte a companiei cu acelaşi nume din Olanda, a avut loc simpozionul cu titlul Let's Improve Together. În cadrul manifestării, invitaţi de marcă din Ungaria, Olanda şi România, au prezentat în faţa a numeroşi horticultori români, proprietari de sere, cele mai moderne tehnologii, multe dintre ele aflându-se în avangarda horticulturii mondiale.
Companie care acţionează la nivel global, Royal Brinkman este deţinătoarea unei foarte bogate experienţe, activând în domeniul tehnologiei horticole încă din anul 1885 şi situându-se în elita operatorilor mondiali din domeniu. De această experienţă beneficiază din plin şi horticultorii din România, parteneri, beneficiari şi membri ai "familiei Brinkman", aşa cum îi numea doamna Mihaela Măxineanu-economist, aceea care, alături de doamna Cristina Gyorgy-Hângan-Managerul de vânzări pentru România și Republica Moldova, au organizat evenimentul de la Deva, atât pentru a prezenta ultimele tehnologii Brinkman, cât şi, mai ales, pentru a strânge relaţiile profesionale şi colegiale dintre fermierii români şi specialiştii companiei.
Simpozionul a debutat cu intervenţia domnului Laszlo Badenszki-Branch Manager, acela care a evidenţiat calităţile înaltei tehnologii Brinkman, şi, mai ales, a utilităţii sale în serele din România şi din această zonă a Europei, amintind asistenţei despre similitudini: Un PIB în creştere medie între 3 şi 6 %, investiţii mici în sere, creştere rapidă a costurilor cu forţa de muncă, lipsa de muncitori, concentrare mică şi o oarecare ineficienţă în comparaie cu serele din Occident, cererea în creştere din partea consumatorilor de hrană vegetală, stringenta necesitate a prezervării mediului şi, desigur, necesara cooperare dintre părţi.
Ei, bine, la toate aceste probleme enumerate mai sus, Royal Brinkman poate găsi răspuns, prin soluţiile tehnologice pe care le propune cu succes, de mai bine de zece ani, fermierilor horticultori din România. Programul în sine al simpozionului a conţinut următoarele comunicări:
Drumul meu până la 63 kg. de tomate pe mp-Ing. Forrai Alfred, Ungaria
Firma Priva şi sistemele Priva-Jozefien Krepel, Olanda
Igiena şi dezinfecţia în sere. Am probleme cu plantele, ce să fac?, şi Substrat decocos-Mit şi realitate-Zoltan Boldiszar, Ungaria
Rotaţia şi protecţia culturii-Ing. Cristina Gyorgy-Hângan
Efectele agenţilor de umbrire-Ec. Mihaela Măxineanu
Vreau să mă dezvolt Cum pot obţine finanţare?-Ec. Ciprian Suciu
Am făcut-o...Greu, dar a meritat-Iasmina Stoici, cultivator de căpşuni.
În final, toţi participanţii au subliniat înalta ţinută profesională a comunicărilor, subliniind utilitatea evenimentului care, desigur, a prilejuit numeroase schimburi de idei, identificarea unor noi oportunităţi de colaborare, toate acestea contribuind la întărirea marii şi frumoasei familii Brinkman, din România şi din Europa Centrală şi de Est.