Zootehnie

251

Mai mult lapte, mai puțin CO2 în fermele comerciale

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Frenezia mediatică din zilele noastre, în jurul impactului agriculturii asupra schimbărilor climatice, a evidențiat, mai mult ca niciodată, nevoia agriculturii de a-și spune partea de poveste.

Deși nu se poate nega faptul că producția de animale contribuie în mod inerent la emisiile globale de gaze cu efect de seră (GES), bovinele nu sunt principalii factori ai schimbărilor climatice, susține Dr. Stephen Ross Senior Sustainability Specialist, Alltech E-CO2, UK, în lucrarea cu titlul  ”Redefining efficiency: More milk, lower carbon footprint”, publicată recent în Dairy Global.

Cu toate acestea, trebuie să acceptăm că sectorul agricol are un rol de jucat în luarea de măsuri pozitive, într-o problemă globală. Hrănirea unei populații în creștere, protejând, de asemenea, planeta, este o provocare care nu poate fi subestimată și trebuie să recunoaștem că fermierii producători de lapte și carne de vită au făcut progrese mari în ultimii ani.

Trebuie doar să ne uităm la faptul că producția globală de lapte a crescut cu 60%, în 20 de ani (IFCN, 2017), chiar dacă efectivul vacilor de lapte a scăzut în lumea dezvoltată. O astfel de tendință pozitivă s-a produs prin eficiențe îmbunătățite, care reduc la minimum impactul ecologic și, în același timp, au potențialul de a îmbunătăți stabilitatea financiară a fermierilor.

Abordarea analizei ciclului de viață

Emisiile provenite din agricultură provin, atât din procesele din fermă, cât și din afara fermei. Pentru a reduce cu succes amprenta agriculturii, sectorul trebuie să recunoască faptul că problema este mult mai mare, decât să privească în mod izolat GES. Datorită naturii dinamice a sistemelor de producție a animalelor, concentrându-se exclusiv pe reducerea emisiilor într-o zonă specifică a unui sistem de producție (cum ar fi aplicarea îngrășămintelor), poate duce indirect la o creștere, în altă parte a sistemului.

Strategiile de atenuare a emisiilor trebuie să ia în considerare echilibrul emisiilor pe întregul sistem de producție. O abordare de analiză a ciclului de viață este o modalitate de a face asta, examinând toate intrările, procesele și rezultatele unui sistem. În acest fel, de la obținerea de materii prime, la produsele care părăsesc poarta fermei, putem obține o imagine reală a amprentei de mediu a unei ferme. O observație a ciclului de viață se referă la eficiența nivelului de sistem, iar îmbunătățirea acestei eficiențe înseamnă, de asemenea, mai mulți bani pentru fermier. În ultimii ani, după ce s-au efectuat mai mult de 9 000 de evaluări ale fermelor, s-a observat că cele mai eficiente ferme ecologice sunt adesea și cele mai profitabile.

Impactul metanului este de scurtă durată?

O mare parte din conversația care privește impactul asupra mediului al agriculturii se concentrează pe emisiile de metan de la rumegătoare, deoarece acestea reprezintă cea mai mare parte din emisiile totale din fermă. Emisiile enterice (metan din rumena), reprezintă până la 45% din amprenta de carbon a unei ferme de lapte sau carne de vită tipică, în timp ce aproximativ 25% din emisii sunt obișnuite, derivate din producția și achiziția de aporturi de furaje (Studiu Alltech E-CO2, 2019). Oxidul de azot are un potențial de încălzire globală de 298 ori mai mare, decât dioxidul de carbon, în timp ce potențialul metanului este de 25 de ori mai mare, decât dioxidul de carbon. Astfel, deși contribuie doar cu aproximativ 11% din amprenta totală, o schimbare a emisiilor de oxizi nitroși, din îngrășămintele aplicate, și depunerea animalelor la pășune, pot avea un impact semnificativ asupra ciclului de viață.

Impactul metanului a fost pus la îndoială de mulți specialiști, datorită duratei sale de viață mult mai scurte, în comparație cu alte gaze. Este adevărat că metanul se degradează în atmosferă după 10-12 ani; cu toate acestea, face acest lucru în dioxid de carbon. Acesta se află în atmosferă de mii de ani, înainte de a ajunge la echilibru și nu se poate întoarce într-un timp scurt, pentru a fi preluat de culturi și biosferă. De aceea, un GES de scurtă durată nu egalează neapărat o contribuție de scurtă durată a schimbărilor climatice. Din fericire, există modalități dovedite de a reduce cu succes intensitatea metanului și, în final, amprenta totală a carbonului unei ferme.

Calea de urmat

Istoric, agrozootehnia nu a reușit să stabilească un mesaj potrivit căruia reducerea emisiilor nu este doar o exercițiu, ci o oportunitate de reevaluare a eficienței fermei. Reducerea amprentei unei ferme poate părea împovărătoare pentru producători, dar, pe parcurs, sunt multe câștiguri de încasat. Mai simplu spus, emisiile sunt un indicator al deșeurilor, iar reducerea amprentei unei ferme merge mână în mână cu creșterea eficienței fermei.

Primul pas pentru producători este identificarea amprentei de carbon și a surselor de emisii ale fermei cu ajutorul unei evaluări de mediu. Este important să se investigheze modalitățile prin care se pot reduce emisiile, fără a compromite productivitatea fermei. Găsirea unui echilibru între cei doi parametri este esențial pentru menținerea durabilității, în viitor.

Programe de hrănire

Întrucât ruminația este element central, pentru ciclul de viață al rumegătoarei, este esențială promovarea eficienței prin programe de hrănire și selecția ingredientului. Modificatorii de rumen pot reduce direct emisiile de metan prin modificarea biochimiei ruminației și/sau inhibarea selectivă a microbilor producători de metan din rumen. Cu toate acestea, unele tehnologii disponibile, care pretind că reduc emisiile de metan enteric, pot avea un impact negativ asupra bacteriilor rumene și, în cele din urmă, asupra performanței animalelor.

În prezent, există multe întrebări, cu privire la eficacitatea lor din lumea reală, pentru ca aceste tehnologii să devină mainstream. Programele de reducere a emisiilor și amprenta de carbon a unei ferme, prin nutriție și furaje, ar trebui să se concentreze pe abordarea încercată și de încredere a aprovizionării cu furaje care să fie digerabile și care să maximizeze producția și eficiența animalelor.

De exemplu, Yea-Sacc este o cultură a drojdiei care permite producătorilor să crească productivitatea bovinelor de lapte și de carne, reducând simultan intensitatea emisiilor. Yea-Sacc stimulează bacteriile care utilizează acidul în digerarea fibrelor, și acidul lactic, care optimizează digestia fibrelor și utilizarea substanțelor nutritive cu o energie cu mai puțin potențial negativ asupra mediului. Susținut de aproape patru decenii de cercetare, cu răspunsuri consistente la performanță, Yea-Sacc a ajutat producătorii să abordeze emisiile încă de dinainte de a deveni recunoscute drept o problemă globală.

Reducerea încălzirii globale

Programele de hrănire ar trebui să ia în considerare utilizarea ingredientelor durabile. De exemplu, făina de soia și sâmburii de palmier poartă o povară ridicată de carbon, dacă nu sunt obținute dintr-o producție responsabilă. Ca urmare a acestui fapt, sustenabilitatea sistemului de producție este legată în mod inerent de durabilitatea cultivării, care ar putea fi de până la mii de kilometri distanță, pe un alt continent. Produsul Optigen este o sursă de azot neproteinică și care poate reduce potențialul de încălzire globală a unei diete cu până la 17%. O tonă de Optigen poate înlocui opt tone de soia și permite utilizarea mai multor furaje de casă, care au o greutate redusă de carbon, în dietă.

În cele din urmă, un sistem durabil se bazează pe o bază bună de gestionare a furajelor. Vorbind la un Summit tehnic european organizat în Irlanda la începutul acestui an, Carolyn Opio de la FAO, a subliniat că rumegătoarele au o eficiență generală scăzută a utilizării azotului; între 70–95% din azotul din dietă este excretat în bălegar și urină. În consecință, creșterea eficienței captării azotului rumenic, care poate fi obținută cu Optigen, duce la mai puțin azot irosit și la un beneficiu mai mare pentru producători și mediu.

O abordare dovedită

S-a dovedit din nou că animalele cu producție mai mare sunt mai eficiente și au o amprentă de carbon mai mică, decât omologii lor, cu o producție mai mică, din același sistem de management. Creșterea producției prin nutriție, management și genetică scade necesarul de energie de întreținere, crescând astfel eficiența furajelor. Această schimbare se menține apoi de-a lungul ciclului de viață și de-a lungul lanțului de aprovizionare, reducând amprenta de carbon pe unitatea de lapte.

Într-un studiu Alltech efectuat pe 14.000 de vaci lactate din 58 de ferme din Europa, s-a văzut că îmbunătățirea sănătății și productivității efectivelor a scăzut semnificativ amprentele de carbon ale fermelor. În medie, s-a observat un randament îmbunătățit de lapte, cu un litru pe vacă pe zi, împreună cu o reducere a mai multor probleme de sănătate a efectivelor, ceea ce a dus la o rentabilitate crescută de 238 de euro pe vacă/pe an. Economiile privind emisiile de carbon din acest studiu, efectuat pe parcursul anului trecut, au fost echivalente cu peste 2.000 de automobile mai puține, pe șosea și cu aproape 550 de zboruri de avioane, mai puține!

Multe oportunități

O analiză a ciclului de viață ajută la vizualizarea unui întreg sistem, identificând punctele fierbinți sau zonele de îmbunătățire. Evaluările iau în considerare utilizarea furajelor, utilizarea îngrășămintelor, adăpostul, ventilația, utilizarea apei și consumul de energie. Aceste variabile sunt interdependente, în sistemul de animale și nu sunt întotdeauna determinante îm schimbările drastice de mediu.

Unele soluții practice includ îmbunătățirea managementului gunoiului de grajd, gestionarea furajelor, digestia anaerobă, utilizarea precisă a suspensiei și achiziționarea a mai puțin azot. Furajul este cel mai mare cost pentru fermă, deci trebuie tratat ca atare, prin diminuarea deșeurilor din magazii, furaje însilozate și aprovizionare.

La rândul său, adoptarea unei strategii care ia în considerare întregul sistem de producție, duce la câștiguri acumulate pe mai multe domenii și are ca rezultat o reducere mai semnificativă a amprentei de carbon. De acestea, nu numai că beneficiază producătorul, ci vor rezona din nou pe parcursul ciclului de viață și al lanțului de aprovizionare.

Producătorii au făcut deja progrese semnificative în reducerea amprentei lor, fără a compromite productivitatea și trebuie să îi ajutăm în continuare să meargă și mai departe. Aceasta nu trebuie privită ca o povară, ci ca pe o oportunitate de îmbunătățire a sistemelor noastre de producție. În loc să ne concentrăm pe îmbunătățirea cu 100% a unei zone, noi, în sensul tuturor părților interesate din lanțul de aprovizionare, ar trebui să ne întrebăm: Putem îmbunătăți 100 de lucruri,  cu doar 1%? În cele din urmă, mesajul nostru ar trebui să fie unul comun: Un sistem de producție mai eficient este un sistem mai durabil și conduce la o fermă mai profitabilă.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2