Grija pentru albinele din stupi trebuie să fie
permanentă dar, mai ales, acum, în perioada iernii, cândtrebuie supravegheată
îndeaproape iernarea și supraviețuirea lor. Iată ce recomandă specialiștii în
acest sens:
-
Verificarea periodică a
stupinei pentru prevenirea deranjării şi neliniştirii familiilor de albine
ca urmare a atacului unor animale sau păsări cum ar fi: şoareci, păsări de
curte, ciocănitori, piţigoi, vrăbii;
-
Supravegherea modului de
iernare al familiilor de albine prin: analiza zumzetului albinelor prin
controale auditive periodice (ascultarea familiilor cu ajutorul unui tub
de cauciuc cu diametrul de 0,8-1 cm);
-
Analiza diferitelor resturi, a
cantității de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, a
resturilor scoase de pe fundul stupului (cu ajutorul unei sârme îndoite
sau cu ajutorul „foii de control” pusă pe fundul stupului) ori de câte ori
timpul permite acest lucru;
-
Îndepărtarea fără zgomot a
gheţii şi a zăpezii de pe scândurelele de zbor ale stupilor, desfundarea
urdinişurilor de albinele moarte şi eventual aşezarea în faţa stupilor a
unui strat subţire de paie sau frunze pe care să se poată aşeza albinele
atunci când execută zboruri de curăţire; verificarea poziţiei stupilor;
-
Prepararea şi administrarea
turtelor de şerbet de zahăr şi a plăcilor de zahăr candi sau de miere
cristalizată familiilor de albine care au fost introduse la iernare fără
suficiente rezerve de hrană;
-
Repararea, curăţirea, dezinfectarea
stupilor şi a inventarului apicol, vopsirea stupilor; încheierea şi
însârmarea ramelor; completarea materialului apicol prin achiziţie în
funcţie de planul de producţie şi dezvoltare pe anul care vine.