Zootechnics

283

Adrian Oros: Limitarea numărului de porci din gospodăriile individuale va diminua evaziunea

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ca urmare a criticilor aduse de o parte a crescătorilor individuali de porci, Adrian Oros a lua atitudine și a făcut câteva declarații pe marginea limitării la 5 capete a numărului de animale care pot fi crescute strict pentru autoconsum, în sistem gospodăresc, neînregistrat fiscal. Iată declarațiile oficialului MADR:

„Ordinul 24/2021 este un proiect de ordin, în timp Ordinul 538 dat de domnul Daea (fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea – n. r.) este în vigoare, dar care spune exact același lucru. Din nefericire, dacă în spatele acestui ordin nu stau și acțiuni ale altor instituții care trebuie să se ocupe de oprirea pestei porcine africane, vom continua să ne lamentăm că producem în România doar 25% din consum și că din cele 3,6 milioane de locuri de cazare pentru porcul gras sunt populate sub 900.

Toate fermele acelea au fost falimentate. Statul român plătește 600 de milioane de euro despăgubiri din buget, din banii tuturor, deficitul comercial pentru carnea de porc este cel mai mare, a fost de 621 de milioane de euro în 2019. Este clar că toată lumea, și crescătorii mari și crescătorii mici, trebuie să respecte niște reguli, în primul rând niște reguli de biosecuritate ca să putem opri răspândirea pestei porcine africane și relansa creșterea porcului”, a declarat vineri Adrian Oros.

Sigur că sunt autorități care au atribuții în circulația animalelor și gestionarea mistreților. Ministerul Agriculturii, prin acest ordin pe care l-a adus în dezbatere, repet, în dezbatere, în timp ce există alt ordin cu aceleași prevederi în vigoare, a vrut doar să aducă pe tapet această discuție, care cred că este foarte serioasă: ce facem cu pesta și cum relansăm?

Așa, la modul populist, a discuta doar, fără soluții, putem să discutăm în continuare, cum facem din 2017, și lucrurile să se agraveze, nu să se rezolve”, a susținut șeful MADR.

În 2019, țara era roșie din cauza PPA, pentru că nu s-au luat măsuri la timp, din populism. Eu nu spun că vreau să distrug gospodăria țărănească, asta spun unii, eu spun că toți, și cei mici și cei mari, trebuie să respectăm niște reguli minime de biosecuritate până scăpăm de această boală păcătoasă.

Să știți că nu este nicio diferență între pesta porcină africană, ca extindere și ca periculozitate, și ceea ce se întâmplă cu această pandemie CoViD. Dacă nu luăm măsuri și nu respectăm măsurile luate, și cei mici și cei mari, nu vom rezolva niciodată această pierdere constantă pe tot ce înseamnă producție de porc”, a mai adăuhat el.

Nu are nimeni treabă cu gospodăria țărănească, dar știm că există acei mijlocitori de animale care sunt samsarii și care chiar nu au nicio treabă cu gospodăria țărănească, doar poartă porcii domestici în portbagaj răspândind boala.

Reglementarea se referă, în primul rând, la a opri activitatea aceasta ilegală a samsarilor. Am vrut să atrag atenția că avem o problemă reală care se va adânci privind creșterea porcului în România și, dacă nu luăm măsuri chiar nepopulare, dar necesare, nu o să putem opri acest lucru”, a conchis ministrul Adrian Oros.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2