Highlights

180

AFIR depășește ținta de absorbție a fondurilor europene

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a realizat în perioada 16 octombrie 2023 – 15 octombrie 2024 plăți către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale în valoare totală de 505,7 de milioane de euro, depășind ținta de absorbție stabilită pentru anul financiar european 2024.

Plățile autorizate de AFIR reprezintă contribuția Uniunii Europene și provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„Rezultatele obținute în acest an financiar european reflectă dedicarea și profesionalismul echipei AFIR, dar și colaborarea strânsă cu beneficiarii noștri. Fondurile nerambursabile autorizate de AFIR în acest interval au fost utilizate în mare parte pentru decontarea cheltuielilor realizate de fermieri pentru înființarea și modernizarea exploatațiilor agricole, instalarea tinerilor fermieri, dezvoltarea fermelor mici, a grupurilor de producători și a cooperativelor, investiții pentru care s-au decontat peste 251 milioane de euro.

De asemenea, am autorizat plata a 38,3 milioane de euro pentru investițiile în procesarea produselor agricole și pomicole realizate de procesatori și alte 67,8 milioane de euro au mers către autoritățile publice pentru investiții în infrastructura de bază și de acces, dar și pentru infrastructura de irigații.”, a menționat Directorul general al AFIR, Dan-Florin SCARLAT. 

Precizăm că valoarea plătită de AFIR în contul beneficiarilor în anul financiar european 2024 este aferentă proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„Fiecare proiect finanțat prin AFIR contribuie la creșterea competitivității agriculturii românești și la îmbunătățirea condițiilor de trai în mediul rural. Succesul nostru este, în esență, succesul comunităților rurale pe care le sprijinim.

Continuăm să ne concentrăm pe sprijinirea dezvoltării durabile a agriculturii și a mediului rural românesc.” a subliniat Dan-Florin SCARLAT, Directorul general al AFIR.

Reamintim că valoarea totală a plăților efectuate de AFIR prin PNDR 2020 este de 11,46 miliarde de euro, până la acest moment, la care se adaugă valoarea de 229,5 milioane de euro, plăți aferente intervențiilor din Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Plățile realizate au fost transferate în conturile beneficiarilor proiectelor de investiții în agricultură și pentru dezvoltarea satului românesc, cât și pentru beneficiarii plăților directe și compensatorii pentru măsurile de mediu și climă. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2