Highlights

194

AFIR: Finanțarea activităților rurale neagricole cu până la 200.000 de euro, nerambursabili

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță deschiderea, până pe 1 februarie 2022, ora 16:00, a sesiunii de primire de proiecte pentru finanțare pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro. Pragurile de calitate lunare sunt de 60 de puncte pentru perioada 02.11.2021– 01.12.2021, 50 de puncte în intervalul 02.12.2021– 01.01.2022 și 25 între 02.01.2022 – 01.02.2022. Pragul minim de selecție al proiectelor este de 25 de puncte.

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se oprește înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere, când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului.

Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural.

Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate.

Sprijinul public nerambursabil poate reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maxim 200.000 de euro, cu respectarea condițiilor ajutorului de minimis.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanțat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru a beneficia de intensitatea sprijinului de 90%, toate codurile CAENpropuse spre finanțare trebuie să fie aferente unor activități de producție.

Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.4 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului.

Dintre acestea, amintim: investiții noi în unitățile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalou, fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricare produse electrice, electronice etc.

Detalii privind tipurile de investiții și condițiile specifice accesăriide fonduri europene pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info în Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pe pagina dedicată submăsurii. Cererile de finanțare se depun on-line, pe site-ul Agenției.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2