184
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Astfel, fermierii pot depune cererile de finanțare până pe 4 noiembrie 2024, ora 16:00.
Alocarea pentru acest apel al submăsurii 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) este de 30.416.346 euro. Precizăm că până în prezent s-au depus peste 6.100 de cereri de finanțare în valoare de 23,4 milioane de euro.
Reamintim că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.