225
Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană și europarlamentarilor români o adresă în care și-a manifestat aprecierea pentru progesul făcut în cadrul negocierilor pentru Politica Agricola Comuna (PAC) și îndemnul de a se insista, în cadrul discuţiilor din Trialog, pe soluții eficiente, livrate în timp util pentru fermierii europeni și cooperativele acestora.
PAC trebuie să continue să ofere sprijin de venit fermierilor pentru ca aceștia să-și poate continua activitatea și să furnizeze hrană la prețuri rezonabile către consumatori, după cum stipulează Art. 39 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).
În plus, trebuie să ofere suportul necesar pentru a ajuta fermierii să facă față schimbărilor climatice și să producă sustenabil (din punct de vedere ecologic, economic și social), prin promovarea progresului tehnic. În perioada de tranziție pe care o traversăm, decidenții politici ar trebui să se asigure că fermierii și cooperativele acestora vor rămâne sustenabile din perspectivă economică.
Având în vedere că în România nu există un instrument integrat pentru managementul riscului în sectorul agricol, lucru resimțit foarte dur, în special prin prisma secetei pedologice severe din anul agricol 2019-2020, Alianța pentru Agricultură și Cooperare și-a manifestat îngrijorarea privind impactul major al schimbărilor climatice și nevoia implementării unor măsuri urgente de gestionare a riscurilor.
Dezideratul Alianței pentru Agricultură și Cooperare este ca eurodeputații români să susțină amendamentele aduse definiției instrumentelor de gestionare a riscurilor, care ar trebui să fie suficient de flexibilă astfel încât statele membre, pe baza evaluării necesităților și a analizei SWOT, să poată acorda sprijin fermierilor, permițând configurarea și contribuția financiară (inclusiv costul administrativ al înființării) pentru orice sistem public, privat sau public-privat, în concordanță cu legislația națională.
Aceasta se referă la orice tip de instrumente de gestionare a riscurilor, inclusiv scheme de (re)asigurare și fonduri mutuale, care ar trebui să fie permise și suficient de flexibile pentru a se potrivi realității din fiecare ţară.
Această solicitare vine în întâmpinarea nevoii producătorilor agricoli din România, pentru a putea beneficia cât mai rapid cu putință de o soluție integrată de management al riscului, specific condițiilor țării noastre.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare se implică activ la definirea şi implementarea unui astfel de proiect de interes strategic național pentru sectorul agro-alimentar și România.
În numele ANC:
Pro Agro: Ionel Arion
LAPAR: Nicolae Vasile
UNCSV: Mircea Băluță
APPR: Nicolae Sitaru