Highlights

204

ANIF anunță prelungirea restricțiilor de program

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare anunță că a prelungit perioada privind implementarea măsurilor menite să preîntâmpine răspândirea noului CORONAVIRUS (Covid – 19). Astfel, prin decizia nr. 170 din 07.04.2020, se prelungesc prevederile deciziei nr. 123/12.03.2020, pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României, potrivit prevederilor legale. Reamintim măsurile luate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare:

Programul de lucru la Unitatea Centrală se va desfășura în două intervale orare:

luni – joi: 08.00 – 16.30, vineri: 08.00 – 14.00;

luni – joi: 10.00 – 18.30, vineri: 10.00 – 16.00.

Activitatea se va desfășura în așa fel încât să se asigure prezența a 50% din personalul fiecărui compartiment pentru fiecare interval de program. Conducerea Filialelor Teritoriale a stabilit, la rândul său, un program de lucru pentru salariați menit să prevină răspândirea noului Coronavirus.

Accesul în instituție a persoanelor fizice și juridice străine este interzis, excepție făcând persoanele care au fost convocate de conducerea ANIF. Persoanele care vor avea acordul de acces în instituție vor fi nominalizate de care conducătorii compartimentelor funcționale din cadrul unitatea centrală a ANIF, într-un tabel care va fi înaintat Serviciului Administrativ, pentru a se lua măsurile necesare.

În acest sens, ținând cont de noile reguli de acces, solicităm tuturor colaboratorilor ANIF, proiectanți, reprezentanți de OUAI-uri sau FOUAI-uri,  inclusiv conducerii Filialelor Teritoriale,  să limiteze pe cât posibil deplasările care nu sunt urgente, către București, dar și pe teren. 

Deplasarea la și de la sediile Agenției nu trebuie realizată decât în situații extreme, care nu pot fi soluționate prin mijloacele electronice de comunicare sau pentru documente care reprezintă urgențe.

În toată această perioadă, comunicarea între unitatea centrală și filialele teritoriale și colaboratorii săi se va face prin următoarele mijloacele de comunicare: telefon, poștă și e-mail.

Având în vedere cele mai sus menționate, în această perioadă, se suspendă toate audiențele la conducerea ANIF.

Pe durata programului de lucru,personalul Agenției are obligația să nu părăsească sediul unde își desfășoară activitatea fără acordul conducerii Agenției. Părăsirea sediului instituției se va face cu acordul șefului și se va trece în registrul de la intrarea in instituție în care se va evidenția locul deplasării, ora de ieșire și ora de întoarcere.

Personalul Agenției care prezintă semne de înrăutățire a stării de sănătate va rămâne acasă, va contacta medicul de familie telefonic și își va înștiința șeful ierarhic. În cadrul instituției, se va evita pe cât este posibil contactul între salariații compartimentelor funcționale.

În situația în care personalul Agenției nu poate să fie prezent la locul de muncă sau vor exista restricții de circulație se va primi acordul de a accesa si de la domiciliu, e-mailul de serviciu.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2