167
Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că la data de 15 iunie 2020 s-a încheiat Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată aferentă anului 2020.
Astfel, în perioada 2 martie - 15 iunie 2020 au fost depuse un număr de 826.964 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.814.937,86 hectare.
La o analiză comparativă a datelor, se observă că față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 17.307 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 170.206 ha, ceea ce demonstrează că fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață.
Derulată în condițiile atipice impuse de răspândirea pe teritoriul României a epidemiei de Coronavirus, Campania 2020 de primire a cererilor unice de plată a debutat la data de 2 martie, iar în intervalul 6 aprilie 2020 - 15 iunie 2020 aceasta s-a desfășurat exclusiv în mediul online, pentru a proteja sănătatea salariaților APIA și a beneficiarilor deopotrivă.
Încă o dată APIA a demonstrat că este o instituție modernă, adaptată noilor tehnologii și că profesionalismul, forța și unitatea echipei sunt cheia succesului, chiar si în circumstanțe fără precedent, fiind capabilă să se adapteze unor dificultăți administrative excepționale, iar fermierii români au demonstrat că sunt conectați la tehnologia actuală, care reprezintă viitorul unei agriculturi moderne.
Felicitări echipei APIA, felicitări dragi fermieri! Precizăm că, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, după data de 15 iunie 2020, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere. SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE