172
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că rambursează creditele raportate în conformitate cu articolul 169 alin.(3) din Regulamentul (EU, Euratom) nr. 966/2012, beneficiarilor finali care au făcut obiectul disciplinei financiare în cursul exercițiului financiar precedent.
Astfel, pentru România a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, prin care s-a stabilit suma corespunzătoare creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2019, respectiv 18.270.128 euro.
Acest plafon generează o plată suplimentară numai către beneficiarii finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe. În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1306/2013 și Regulamentului (UE) 966/2012, gestiunea și execuția rambursării disciplinei financiare către beneficiarii finali trebuie să respecte criteriul egalității de tratament și trebuie să rămână proporțională cu cuantumul ajustării disciplinei financiare.
Conform articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2019, cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2020.
În acest sens, au fost identificate 94.515 dosare eligibile pentru rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2019. În urma aplicării coeficientul ratei de rambursare aplicat în mod proporțional tuturor dosarelor eligibile, au fost stabilite sumele cuvenite și transferate în modulul financiarcontabil APIA, în vederea efectuării plăților către beneficiari, în limita plafonului stabilit de 18.270.128 euro.
Plățile se fac în lei, utilizând cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30.09.2019, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Seria C nr. 329/03 din 01.10.2019. SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE