211
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 550.655 cereri, pentru o suprafață de 3.793.501,08 ha.
Reamintim că, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021, Campania se va încheia la data de 17 mai 2021.
În contextul pandemiei Covid 19, fermierii depun cererea prin mijloace electronice fără a se prezenta la Centrele judeţene/locale APIA şi/sau Centrul Municipiului Bucureşti.
Chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe se va completa o singură Cerere Unică de Plată.
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro .
Ca în fiecare an APIA este alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și acordă tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și de la bugetul de stat. APIA ÎN SPRIJINUL FERMIERILOR! IMPLICARE, EXPERIENȚĂ, PROFESIONALISM! SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE