161
Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmand sa acopere o parte pierderile de productie inregistrate in acest an din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, vineri, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania ACA, Ioan Fetea, la Targul National al Mierii. Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine promis de Ministerul Agriculturii ne va ajuta sa ne putem pastra numarul de familii de albine si pentru a le putea hrani deoarece am fost afectati la principalele culesuri, la rapita, salcam si floarea soarelui. Avem promisiunea ca saptamana viitoare va iesi o Hotarare de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, in conditiile in care noi am cheltuit anul acesta in jur de 250 de lei pe familie. E un lucru intelept ca ministerul a gasit intelegerea de a ne spijini, chiar daca nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am facut, este un semnal ca apicultura este recunoscuta si avem un sprijin din partea statului roman, a spus Fetea. Acesta a precizat ca in 2016 costurile pentru sustinerea unei familii de albine au crescut cu 50 60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrana. Din calculele noastre, in fiecare an noi cheltuim in medie pe o familie de albine in jur de 200 de lei, si aici intra schimbul ramelor, matcilor, fagurelui, tratamente si nu vorbim de munca noastra pe care nu o cuantificam niciodata. in schimb, anul acesta am cheltuit 250 de lei, chiar 260 de lei, in medie. Aceste sume in plus au aparut in conditiile in care am fost obligati sa dam hrana albinelor, siropuri, dar din pacate nu recuperam prin productia realizata decat 40-45%. Primim acesti 15 lei si asta inseamna ca mai recuperam pana la 50 55%. Din pacate noi depindem mult de natura, pentru ca albina nu poate sa iasa la zbor pe vant, pe frig si ploaie si sa mai faca si productie. Din ceea ce am observat, totul se intampla ciclic: din trei ani avem unul bun sau bunicel si doi nu din punct de vedere al productiei, a explicat seful ACA.