România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană ca număr de familii de albine, după Spania, cu aproximativ 1,47 milioane de familii gestionate de peste 40.000 de apicultori înregistrați la nivel național. Pe hârtie, este o industrie solidă. În practică, 2025 a adus cea mai gravă criză din memoria recentă a sectorului: producția de miere a scăzut cu aproximativ 70% față de media anuală, iar pierderile de efective au depășit 50% din familiile de albine în numeroase județe.

Cauza principală este un lanț de factori climatici cumulați: seceta din toamna lui 2024 a redus drastic polenul, albinele au intrat în iarnă subnutrite, iar gerul din februarie și martie 2025 a compromis înflorirea salcâmului — principala sursă de miere de calitate superioară din România. Producția din rapiță a fost practic inexistentă, iar cea de tei, slabă. Singura cultură de la care s-au obținut rezultate a fost floarea-soarelui, și acelea modeste, conform declarațiilor președintelui Asociației Crescătorilor de Albine, Răzvan Coman.

Criza din producție se suprapune peste o problemă structurală mai veche: peste 60% din mierea românească este exportată, în principal în Germania, Italia, Franța și Austria, dar la prețuri en-gros care nu acoperă costurile de producție. Apicultorii au fost nevoiți să vândă mierea polifloră la 8-9 lei pe kilogram în 2025, sub pragul de rentabilitate. Mulți au abandonat activitatea.

Pe termen lung, sectorul are instrumente de sprijin disponibile: PNDR 2023-2027 include finanțări pentru modernizarea stupinelor, iar APIA acordă subvenții pentru familiile de albine. Provocarea reală este adaptarea la un climat tot mai imprevizibil și construirea unor canale de vânzare directă care să elimine intermediarii și să crească marja fermierilor.

(Foto: Freepik)