Highlights

117

Au început plățile pentru Sprijinul Cuplat – Peste 60 de milioane de euro ajung la fermieri

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început miercuri, 18 iunie 2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.500 de fermieri vor beneficia de plăți în valoare totală de peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

„Înțelegem pe deplin importanța acestor fonduri pentru menținerea activităților din agricultură și pentru susținerea sectoarelor sensibile, precum zootehnia și culturile speciale. Fermierii vor regăsi banii în conturi începând de mâine și în zilele următoare”, a transmis directorul general al APIA, Nicoleta Gabriela Andrei.

Sumele virate acoperă atât intervenții de bază, cât și forme de sprijin cuplat pentru culturile speciale (soia, lucernă, leguminoase, orez, sămânță de cartof, sfeclă de zahăr, legume, fructe) și sectorul zootehnic (vaci de lapte, carne vită, ovine, caprine, bivolițe de lapte și viermi de mătase). Printre cele mai mari alocări se numără:

Soia – peste 14 milioane euro

Lucernă – peste 12 milioane euro

Sfeclă de zahăr – peste 12 milioane euro

Legume cultivate în câmp, sere și solarii – aproximativ 6,4 milioane euro

Fructe (prune, mere, cireșe etc.) – peste 2,5 milioane euro

Plățile se realizează în lei, la cursul de schimb stabilit de Comisia Europeană: 4,9753 lei/euro. (Foto: Freepik) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2