Highlights

202

Comisia Europeană a publicat Orientările privind Biodiversitatea

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat remis redacției infoFERMA, Comisia Europeană a publicat recent orientările privind identificarea și desemnarea de noi zone naturale protejate în UE, precum și privind gestionarea zonelor protejate existente și viitoare.

Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030 – o inițiativă-cheie a Pactului verde european – urmărește să plaseze biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030. Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, strategia urmărește să protejeze cel puțin 30 % din teritoriul terestru și maritim al UE până în 2030.

Aceste obiective ale UE sunt în concordanță cu obiectivele globale propuse în cadrul celei de a 15-a Conferințe a părților (COP15) la Convenția ONU privind diversitatea biologică.

O treime din această suprafață a UE - constând în zone foarte importante în ceea ce privește biodiversitatea și clima - ar trebui să fie strict protejată, atât pe uscat, cât și pe mare, în conformitate cu Strategia UE în domeniul biodiversității.

Orientările adoptate astăzi vor sprijini statele membre să atingă aceste obiective și să creeze o rețea transnațională coerentă.

Vicepreședintele executiv Frans Timmermans, responsabil cu Pactul verde european, a declarat: „Pentru a orienta economia noastră pe o traiectorie cu adevărat durabilă, trebuie să îi oferim naturii spațiul necesar pentru redresare. Extinderea zonelor protejate din Uniunea Europeană, atât pe uscat, cât și pe mare, este esențială pentru asigurarea acestui spațiu.

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a adăugat: „Depindem de natură și trebuie să o conservăm. Natura 2000 este pilonul unei rețele transeuropene pentru natură, dar sunt necesare eforturi suplimentare la nivel național pentru finalizarea acesteia.

Orientările noastre le oferă statelor membre instrumente care să le ajute să identifice, să desemneze și să gestioneze zone protejate suplimentare. Vom continua să colaborăm pentru a plasa natura europeană pe drumul către redresare până în 2030, în folosul planetei și al economiei noastre.”

Rețeaua actuală de zone protejate juridic nu este suficient de extinsă pentru a putea proteja biodiversitatea. Desemnările suplimentare ar trebui fie să contribuie la finalizarea rețelei Natura 2000, fie să facă parte din sisteme naționale de protecție.

Obiectivele pentru 2030 se aplică în întreaga UE, iar fiecare stat membru va desemna zone care urmează să fie protejate pe baza unor criterii ecologice obiective și a cantității și calității biodiversității.

Beneficiile ecologice și economice merg mână în mână, întrucât serviciile ecosistemice ale unicei rețele Natura 2000 existente (alimentație, filtrarea apei și a aerului, rezistența la dezastre etc.) sunt estimate la 300 miliarde EUR pe an, iar rețeaua sprijină aproximativ 500.000 de locuri de muncă.

Ghidul cu orientări a fost elaborat în colaborare cu Agenția Europeană de Mediu, după discuții timp de un an cu experți naționali și cu organizații ale părților interesate. Mai multe informații sunt disponibile aici.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2