224
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În ceea ce privește tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an.
Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR http://so.afir.info/.
Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.
De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți.
Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil.
Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.
Facem precizarea că sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 și 16.4/ 16/4a va începe în data de 27 august 2021, ora 9.00.
Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate anterior au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.