Technologies

322

Cum rezistă silobag-ul în sezonul rece

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Venirea iernii poate fi o provocare pentru utilaje, culturi agricole  sau animale. Dar, nu și pentru silobag. Asta pentru că, sacii uriași rezistă atunci când e vânt puternic, ploaie, zăpadă din belșug sau chiar, îngheț.

Astăzi, ne-am propus să demontăm una dintre marile temeri ale fermierilor, în ceea ce privește depozitarea în silobag: lipsa rezistenței acestuia, în fața fenomenelor meteo extreme din timpul iernii.

De-a lungul anilor, silobag-ul a dovedit că a făcut față cu brio intemperiilor, având o folie special creată pentru a-i spori rezistența în astfel de situații. Așadar, atât sacul, cât și recolta sau furajele din interior, sunt protejate pe toată perioada depozitării.

Mai exact, silobag-ul a arătat că rezistă la temperaturi de până la -20 de grade Celsius, fără să prezinte nicio urmă de degradare. De asemenea, boabele și-au păstrat nealterate toate proprietățile (culoare, umiditate, miros), neexistând riscul de îngheț.

Nici vântul puternic, care de cele mai multe ori bate cu viteze de zeci de km/h în câmp, loc unde mare parte dintre fermieri își amplasează silobag-urile, nu reprezintă un pericol pentru silobag. Sacul așezat pe orizontală, pe pământ, are o stabilitate ridicată. 

Mai mult, chiar dacă ninge încontinuu câteva zile, iar sacii uriași vor fi îngropați în zăpadă, nu este cazul să vă faceți griji. Silobag-ul rezistă excelent sub nămenții de zăpadă și nu este nevoie să fie curățați.

Amenajare terenului, esențială pentru rezistența silobag-ului

 „Este indicat ca pământul pe care se așează silobag-ul, să fie curățat în prealabil și dacă se poate, să fie și puțin nisipos. Abia apoi să se amplaseze sacii care vor prinde și sezonul rece.

De asemenea, aș recomanda alegerea unei zone puțin înclinate, ca să nu băltească apa și să se formeze umiditate sub saci”, ne-a spus Eugen Voicu, fermier din județul Ilfov, care lucrează 2.000 ha.

Chiar și iarna, poți verifica starea cerealelor

 „Pentru a-și alunga orice teamă, în ceea ce privește starea cerealelor din interiorul sacului, mulți fermierilor au ales să monteze o valvă de vizitare cu clapetă. Iar, cu ajutorul unei sonde pentru prelevarea probelor de cereale, pot ajunge la boabe și pot verifica oricând cum arată acestea.

Au existat și cazuri, când au fost diferențe între calitatea recoltei de la depozitare și cea de la prelevare, din cauză că fermierii nu au mai inspectat silobag-ul, să observe găurile apărute în folie și să le lipească cu scotch-ul special”, explică Narcis Ranghiuc, director general Grain Bags România.

Despre Grain Bags România

Este o companie 100% românească, înființată în anul 2015 și care furnizează soluția de depozitare în silobag (sac industrial, fabricat din polietilen elastic, care asigură conservarea în condiții optime a recoltei).

De asemenea, este singura din țară care are specialiști în acest sistem, care știu să ofere consultanță fermierilor. Grain Bags comercializează atât silobag-uri, cât utilaje de încărcare/descărcare în/din silobag, dar prestează și servicii cu personal calificat.

Silobag-urile marca Grain Bags sunt importate din Germania și reprezintă cea mai ieftină metodă de depozitare a cerealelor și furajelor de pe piața din România, oferind o alternativă pentru o mai bună valorificare a producției.

Cere oferta la: 0743.495.355 sau [email protected]

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2