Presentation title goes here

Schimbarea tehnologică este, probabil, cel mai important factor care conduce globalizarea și dezvoltarea agriculturii mondiale. Fiind de o importanță covârșitoare, în momentul de față când, iată, lanțul de aprovizionare al îngrășămintelor și pesticidelor este prăbușit, ca urmare a războiului din Ucraina, tehnologia durabilă în agricultură a făcut obiectul unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Wageningen, conduși de profesorul Gerard Doornbod. Iată ce se afirmă în studiul amintit.

Observații preliminare

Pentru a determina mai bine care sunt implicațiile adoptării tehnologiilor durabile pentru fermieri, se pot face următoarele observații:

−Diferența dintre țările bogate și cele sărace este adesea un decalaj tehnologic;

−Schimbarea relațiilor dintre fermieri și societate este adesea rezultatul schimbărilor în tehnologie folosită de fermieri; și

−Noua tehnologie se află din ce în ce mai mult în fruntea conflictelor comerciale internaționale.

Pornind de la aceste constatări, să spunem că fermierii se confruntă cu o piață globală extrem de competitivă. Aceștia funcționează în cadrul unui lanț alimentar

dominate de câteva mari companii multinaţionale şi lucrează într-un sistem complex de reglementari guvernamentale. Ei se confruntă, de asemenea, cu scăderea sprijinului guvernamental pentru economia agricolă.

Pentru a supraviețui, producția agricolă trebuie să fie determinată de cost/preț. Prin urmare, este nevoie de o nouă tehnologie în pentru a crește productivitatea. Fermierii trebuie să țină pasul cu îmbunătățirile tehnologice pentru a rămâne in business.

Provocarea durabilității

Provocarea durabilității, însă, nu este doar o problemă economică. Cu toate că

fermierii trebuie să mențină un echilibru pozitiv cu mediul lor pentru a asigura producția pe de care depinde traiul lor imediat și supraviețuirea pe termen lung a agriculturii ca factor economic activitate, conceptul de durabilitate într-un context de politică este mult mai larg decât acesta și diferă de ţară în ţară.

În țările în curs de dezvoltare, prioritatea este adoptarea tehnologiei care ajută la realizarea securitatea alimentară și dezvoltarea economică. În zona OCDE, de exemplu, sustenabilitatea este privită mai mult în termeni de siguranța și calitatea alimentelor, gestionarea resurselor naturale și menținerea comunităților rurale. Prin urmare, sustenabilitatea sistemelor agricole are mai multe dimensiuni.

Agricultura are potențialul de a aduce o contribuție unică și centrală la o dezvoltare mai durabilă societate. Nu numai că poate asigura dezvoltarea continuă a unei aprovizionări ecologice de alimente pentru a satisface nevoile populației mondiale în expansiune rapidă, poate asigura și conservarea a mediului rural cu habitatul vieții sălbatice, biodiversitatea genetică, peisajele și culturale traditii. Capacitatea fermierilor de a oferi această contribuție este afectată de forțele pieței și de politici guvernamentale.

7 tone/ha, producție medie de cereale

S-au realizat câștiguri impresionante în productivitatea fermei, în special prin adoptarea îmbunătățiri în genetica plantelor și animalelor. Cu doar 50 de ani în urmă, producția de grâu în Europa era în medie de aproximativ 2 tone la hectar, în timp ce astăzi media este de 7 tone la hectar și nu este neobișnuit pentru unii fermieri să producă 10 tone de grâu la hectar.

De obicei, progresul tehnologic determinat de piață a dus la intensificarea agriculturii sisteme, utilizarea mai multor inputuri industriale și adoptarea unor metode de management care stresează scăzut costuri și randamente ridicate. Cu toate acestea, această căutare a productivității și eficienței a pus, în multe cazuri

presiune asupra bazei resurselor naturale.

De asemenea, a dus la îngrijorarea semnificativă a consumatorilor cu privire la siguranță și calitatea alimentelor produse în sisteme agricole moderne, intensive, ceea ce, la rândul său, a condus la dispariția multor ferme mici.

Astfel, pe latura ecologică și socială, tehnologiile adoptate după război, fapt care a permis Europei să iasă din penuria alimentară, au devenit din ce în ce mai mult nesustenabile în raport cu obiectivele în schimbare pe care societatea le pune asupra agriculturii. Astăzi, adoptarea noilor tehnologii în agricultură este privită mult mai critic decât în ​​majoritatea celorlalte sectoare.

Consumatorii sunt sceptici

În multe țări, fermierii se confruntă cu consumatori care sunt sceptici cu privire la sustenabilitatea sistemelor agricole moderne. Mulți consumatori, de fapt, ar prefera să se întoarcă la utilizarea mai mult metode tradiționale de agricultură.

Fermierii sunt sensibili la aceste preocupări și majoritatea sunt implicați activ în diverse strategii pentru a obține o mai mare durabilitate agricolă.

Astfel de strategii includ o mai bună direcționare a utilizării fermei inputuri și creșterea utilizării metodelor de agricultura de conservare. Unde s-a întâmplat acest lucru, următoarele se pot observa:

−Utilizarea pesticidelor a fost redusă dramatic, cu peste 50% în unele OCDE

țări;

−Utilizarea metodelor integrate de protecție a culturilor a crescut;

−Bilanțul nutrițional este optimizat, de ex. prin evidența nutrienților. Investiții uriașe au fost realizate pentru depozitarea și gestionarea gunoiului de grajd în exploatații intensive de creștere a animalelor;

−Fâșiile filtrante au devenit obișnuite în jurul cursurilor de apă, unde fermierii folosesc nr chimicale;

−Apa este utilizată mai eficient în sistemele de irigare și este reciclată;

−Terenul cultivat este cultivat din ce în ce mai mult prin însămânțare directă;

−Horticultura cu efect de seră se îndreaptă către un sistem complet închis; și

−Tehnicile de agricultură de precizie sunt folosite mai larg.

Organizațiile fermierilor joacă, de asemenea, un rol în facilitarea transferurilor de tehnologie și know-how prin schimbul de informații și idei între fermieri și organizațiile de fermieri.

De exemplu, astfel de organizații au elaborat coduri de bune practici agricole de mediu și au instituit scheme de asigurare a calității. În plus, ei au preluat conducerea în domeniul voluntar, bazat pe comunitate inițiative (de exemplu, înființarea de grupuri de utilizatori de apă sau programe de îngrijire a terenurilor).

Guvernele trebuie să se implice mai consistent

Este clar, totuși, că, în ciuda acestor acțiuni, forțele pieței singure nu vor fi capabile să ofere rezultate funcțiile multiple așteptate de societate de la sistemele agricole durabile.

De obicei, este mic stimulentul pieței pentru dezvoltarea tehnologiilor care promovează aspectele sociale și de mediu ale sisteme agricole durabile. Prin urmare, guvernele se uită din ce în ce mai mult la inovarea tehnologică ca problemă de politică publică.

Politica publică trebuie să abordeze agricultura într-o manieră integrată, în ansamblu sistem complex, diversificat de producție, management al naturii și mijloace de trai în comunitățile rurale. Trebuie să consolideze acest sistem, bazându-se pe cunoștințele fermierilor și ajutând agricultura sistemele să devină mai durabile.

Orice discuție de politică publică în acest domeniu ridică multe probleme. Acestea includ:

−Direcționarea investițiilor în cercetare în direcția corectă;

−Explicarea mai bună a evoluțiilor tehnologice consumatorilor, fermierilor și societății în

general;

−Găsirea echilibrului adecvat între inițiativele voluntare și gama complexă de

legislație privind ceea ce fermierii pot și nu pot face pe terenul lor;

−Aducerea consecvenței și coerenței reglementărilor internaționale care reglementează articole precum drepturi de proprietate intelectuală, standarde de sănătate și siguranță, utilizarea măsurilor de precauție

principiul, acordurile multilaterale de mediu și regulile comerciale internaționale;

−Întărirea politicii de concurență; și

−Sprijinirea dreptului fermierilor de a-și păstra propria sămânță pentru replantare în fermele lor.

Controlul accesului la tehnologie

În ceea ce privește dezvoltarea tehnologiilor adecvate pentru sistemele agricole durabile, se iau în considerare cu serioasă îngrijorare reducerile care au avut loc în finanțarea guvernamentală pentru agricultură și cercetare agricolă.

Cele mai bune cercetări de astăzi sunt din ce în ce mai concentrate în mâinile câtorva mari multinaționale corporații unde este protejat prin brevete.

De aici, o nouă problemă:  Cine deține și controlează foarte mult cercetarea determină cine beneficiază de ea. Mai multe fonduri trebuie investite în sectorul public, astfel încât să fie de înaltă calitate oamenii de știință vor lucra la cercetarea agricolă care este disponibilă tuturor.

O țintă ar trebui să fie stabilită pentru a spori finanțarea publică a cercetării agricole, astfel încât să se potrivească cel puțin cu cea a sectorului privat. În plus, creșterea interesului public pentru problemele alimentare și de mediu ar trebui să contribuie la realizarea acestui lucru.

Guvernele și organizațiile internaționale ar trebui să încurajeze stabilirea de parteneriate de cercetare pentru a ajuta fermierii să păstreze resursele lor de teren și apă și pentru a îndeplini alte obiective de mediu, precum și sociale. Ajutând fermierii din această zonă nu este atractiv din punct de vedere comercial pentru companiile private, dar ar trebui să fie un rol al sector public.

Cercetarea politicilor este, de asemenea, importantă pentru a ghida și sprijini schimbarea tehnologică. Ar trebui acoperă aspecte precum drepturile de proprietate intelectuală, biosecuritatea și siguranța alimentelor.

Educarea consumatorilor

Necesitatea de a explica mai bine evoluțiile tehnologice consumatorilor, fermierilor și altora în societatea este, de asemenea, extrem de importantă. Este un paradox că ​​mai mulți oameni sunt mai bine hrăniți astăzi decât oricine timp în istorie, că speranța de viață crește din fiecare an și totuși că opinia publică este adesea negativă.

Dezbaterea actuală privind introducerea noilor tehnologii este prea adesea condusă de emoțional considerații, rănind astfel fermierii de pe piață și provocând conflicte în comerțul internațional.

Educația este, prin urmare, un factor important pentru facilitarea introducerii fără probleme a noilor tehnologii. Criteriile obiective sunt esențiale pentru analiza și gestionarea riscurilor noilor tehnologii pentru sănătatea publică, mediu și sustenabilitatea socială a economiei rurale.

Ne uităm la oameni de știință pentru o opinie, dar ei sunt în principal absenți din dezbaterea publică. În viitor, ar trebui să fie mai implicat în procesul de educație publică privind inovațiile tehnologice.

Educația este, de asemenea, esențială pentru ca fermierii să facă progrese într-o economie a cunoașterii. Fermierii trebuie să fie conștienți de schimbările tehnologice și de politică la orizont.

Astfel evoluțiile în cercetarea trebuie să fie însoțită de formare pentru fermieri cu privire la noile evoluții și la modul în care ar trebui adapta. Ar trebui luată în considerare înființarea de centre regionale în care informațiile despre cele mai bune practici sau poveștile de succes să poată fi accesate de către organizațiile de fermieri și alții.

Importanța Universităților Agricole

Universitățile Agricole ar putea fi astfel de centre, mai ales că numărul studenților din universitățile agricol scad rapid pe plan internațional. Mai mult, masa critică de cunoștințe în agricultură în regiunea pare să scadă odată cu scăderea numărului de fermieri.

Ca urmare, numărul fermierilor care ar trebui să determine necesitatea cercetării și inovației tehnologice este redus. Mai degrabă, acest aspect ar trebui să fie determinat de cerințele din ce în ce mai complexe și multifuncționale pe care le fac consumatorii și faptul că fermierii vor trebui să dubleze producția de alimente în următorii 50 de ani pentru a se întâlni nevoile unei populații mondiale în creștere rapidă.

Prin urmare, mai multe resurse și nu mai puține, trebuie să fie canalizate către universitățile agricole, dacă dorim să generăm baza de cunoștințe pentru tehnologic inovații care vor sprijini sisteme agricole cu adevărat durabile.

Stimulente mai mari

În concluzie, într-o lume a schimbărilor rapide și profunde, toți trebuie să ne uităm la ceea ce trebuie să facem să fie durabil. Fermierii trebuie să se uite cât de ”durabili” sunt în ceea ce privește propria lor agricultură.

Guvernele trebuie să se uite la durabilitatea propriilor politici, programe și structurilor. Pentru că aceleași guverne nu pot spune, de exemplu, că vor să păstreze agricultura la scară mică, garduri vii pentru fauna sălbatică, un peisaj atractiv etc., fără a oferi atât cadrul politic, cât și fondurile necesare pentru a-l sprijini.

Forțele liberalizate ale pieței vor da exact rezultatul opus. În ultimă analiză, agricultura va fi durabilă doar dacă este capabilă să se reușească atragerea fermierilor mai tineri, pentru a începe o carieră în agricultură.

Aceasta înseamnă nu numai adoptarea adecvată tehnologii pentru sisteme agricole durabile, dar și stimulente adecvate și un adecvat cadru politic și pentru a susține o agricultură viabilă din punct de vedere economic și o economie rurală vibrantă.