Se spune că România are capacitatea de a hrăni peste 80 de milioane de oameni, asta, în condițiile în care pe teritoriul național nu trăiesc decât, cel mult, 18,5 milioane, cu tot cu întorșii acasă. Probabil.

Dar, cred că asta s-ar putea realiza în condițiile în care agricultura ar fi cu adevărat supertehnologizată, procesarea ar lucra non-stop, iar exportatorii nu și-ar mai vedea capul de câte comenzi trebuie să onoreze, pentru că ar fi de la sine înțeles că la intern consumul ar putea fi asigurat din ce producem aici, iar în privința surplusului ne-am permite luxul de a-l exporta.

Acum, legat de exportul ăsta, să admit că sunt unele ferme care doar pentru asta funcționează, ca să exporte, ele fiind deținute ori de entități străine, ori de români care nu au în ochi decât culoarea valutei. Bravo lor, e legal ce fac, sunt afacerile lor. Dar, măcar ăștia din urmă să nu plângă ipocrit de soarta românilor, că nu-i crede nimeni, mai ales că ultimele vești de pe burse spun că prețul cerealelor sunt și vor fi în creștere constantă și chiar spectaculoasă, spre miezul verii!

Însă, pentru a avea producții agricole așa cum ne-am dori, ar trebui să avem și un sistem național de irigații. Nu-i vorbă, am avut, dar nemernicii satelor l-au făcut praf prin anii 90, în cârdășie cu cei de la Îmbunătățirile funciare de atunci și, desigur, cu foștii șefi de CAP-uri, IAS-uri și milițieni îmbrăcați în uniforme de polițiști. Acuma, să recunoaștem, muuulte garduri din Moldova, Călărași, Ialomița, de pe lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră și din Oltenia, au drept stâlpi, țevi din fostul sistem național de irigații.

Apoi, după jaful din anii ăia, au venit la pachet nepăsarea, lipsa de bani, corupția, incompetența, chiar prostia, iar sistemul a rămas de paragină, fiind doar peticit. Și atunci, vă întreb: În caz de secetă, ca acum, de unde și cine să vă dea apă, fraților!?

Unii fermieri mai cu scaun la cap, au investit și s-au mai arânit de-o țeavă, două, dar mulți stau și acum cu ochii spre cer, a pomană, ba de la Dumnezeu, ba de la Guvern. Oamenii ăștia enervează mai abitir, mai ales când știi că nici măcar nu s-au asociat pentru a încheia contracte colective de furnizare a apei din canalele care pot funcționa. Și cel mai tare enervează cei care, cu obstinație, refuză să își asigure culturile agricole, considerând rata de asigurare drept bani aruncați.

Și toți ăștia cer, dând a pagubă cu bâta într-o baltă imaginară: ”Vrem despăgubiri, că n-o să avem cu ce continua activitatea și nu avem cu ce plăti banca, iar ca să o plătesc, voi fi nevoit să vând din pământ!” Și, deși ar merita să li se răspundă: ”Vinde, că asta meriți, de-aia nu mai pot eu de pământul tău!”, acești indivizi vor primi despăgubiri, cică, drept ajutoare de  stat, și sunt sigur că va fi așa, pentru că e an electoral și, vorba aia...!

Însă eu, ca orășean care merge la hipermarket ca să cumpere ieftin, nu autohton, întreb: ”Dar, de ce, neică, să-ți dea, ție, despăgubiri de la buget!? De ce n-ai investit în țevăraie și pompe, că văd că la tine nu e vorba de un pogon, două, ca să zic că ești amărât, e vorba de mii de hectare! De ce nu ai contract cu o agenție de asigurări, ca să fii despăgubit printr-un sistem comercial, nu din buzunarul meu!? De ce să-ți suporte statul calicia și egoismul, când poate că mult mai bine ar fi prins ca banii ăia pe care îi vei primi, să meargă în sistemul de sănătate, că uite ce se întâmplă în țară și în lume!?”

Ei bine, vedeți cum stă treaba!? Mie de ăștia nu îmi e milă și nu le-aș da nimic! Ajutoarele trebuie date celor cu adevărat defavorizați, nu șmecherașilor, fie ei și din agricultură!