220
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), a publicat raportul anual privind reziduurile de pesticide găsite în alimente, oferind o imagine a prezenței acestora și a riscului potențial pentru sănătatea consumatorilor.
Raportul, finalizat și adoptat de forumul european în luna februarie a acestui an, se referă la analizele efectuate în cursul anului 2018.
În urma analizelor, s-a constatat că în România erau în acel an pe piață 241 de produse alimentare la care nivelul admis de pesticide fusese depășit, dintr-un total de peste 4.700 de produse verificate.. Ar părea mult, dar este mult mai puțin ca în Spania, care conduce în Top cu 700 de produse, Germania (682),Franța (628), Malta (642), Luxembourg (635) sau, ca să ne referim la vecini, Bulgaria (417) și Ungaria (399).
Țara în care s-a constatat cel mai mic număr de produse alimentare la care nivelul de pesticide a fost depășit, este Letonia: 185.
Raportul se bazează pe un total de 91.015 eșantioane colectate în 2018 din statele membre ale UE, Islanda și Norvegia. Conform concluziilor EFSA, 95,5% din eșantioane s-au încadrat în nivelurile permise legal.
Pentru subsetul de 11.679 de eșantioane, analizat ca parte a programului de control coordonat de UE, 98,6% din eșantioane s-au găsit în limite legale.
În ceea ce privește potențialul riscului alimentar asociat reziduurilor de pesticide, rezultatele raportului indică faptul că produsele alimentare analizate în 2018 sunt „puțin probabil să prezinte un motiv de sănătate pentru consumatori”.
Cu toate acestea, EFSA a elaborat recomandări menite să crească eficiența sistemelor de control europene (disponibile aici).
„De mai mulți ani, acest raport a susținut activitatea Comisiei Europene și a statelor membre în asigurarea utilizării corecte a pesticidelor în conformitate cu legislația și țintele UE”, a menționat directorul executiv al EFSA, Bernhard Url.
„Colectarea eficientă și analiza riguroasă a acestor date vor fi în continuare de o importanță centrală în asigurarea siguranței alimentelor vândute în Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul EFSA. Situația generală din Uniunea Europeană o puteți vedea în graficul de mai sus. Raportul integral poate fi descarcat de pe site-ul EFSA.