Plants culture

195

Estimarea regimului pluviometric până pe 30 mai 2020

autor

infoFERMA.ro

distribuie

După cum informează Agenția Națională Meteorologică, estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Iată previziunile pe regiuni:

BANAT

În prima zi a intervalului vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a valorilor termice diurne de 19 grade, apoi se va răci ușor, până spre 16 grade. Din 22 aprilie temperatura aerului va crește din nou, spre medii ale maximelor de 23 de grade în data de 26 aprilie, vremea devenind mai caldă decât în mod obișnuit.

După această dată va urma o nouă răcire și până spre sfârșitul intervalului de prognoză, deși vor fi unele variații de la o zi la alta, maximele se vor situa în jurul a 22 de grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor avea o tendință de scădere, în medie, de la 8 la 3 grade, în 22 aprilie. Ulterior acestei date, minimele termice vor fi în creștere, spre medii de 8...9 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 26 aprilie.

CRIŞANA

Până în data de 23 aprilie variațiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 17 grade. După această dată va exista o ușoară creștere a valorilor maxime, iar până la sfârșitul intervalului, deși vor mai fi variații de la o zi la alta, media regională a acestora va fi de 20...22 de grade.

Media temperaturilor minime va scădea de la 6 la 2 grade în data de 22 aprilie, apoi va crește până în 28 aprilie, când va atinge 8 grade, iar până în ultima zi de prognoză nu vor fi oscilaţii termice importante. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere după data de 26 aprilie.

TRANSILVANIA

Variațiile termice diurne vor fi nesemnificative până în data de 23 aprilie, iar media acestora va fi de 14...15 grade. Ulterior acestei date va exista o creștere ușoară spre o medie de 20 de grade, în data de 27 aprilie, iar până spre sfârșitul intervalului, deși vor fi ușoare oscilații de la o zi la alta, acestea nu vor fi importante.

Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 5 grade în prima noapte, la o medie de -2...0 grade, în data de 25 aprilie. Apoi, temperatura aerului va fi în creștere, spre 5 grade, în medie regională, în data de 28 aprilie, iar până la sfârșitul intervalului de referință sunt estimate variații mici în regimul termic. Probabilitatea de ploaie va crește după data de 26 aprilie.

MARAMUREŞ

Până în data de 22 aprilie variațiile termice diurne vor fi nesemnificative, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de 15 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. După această dată va exista o ușoară creștere a temperaturii aerului, iar până la sfârșitul intervalului nu vor fi variații importante și media regională a maximelor va fi de 18...20 de grade.

Minimele termice vor fi în scădere de la o medie de 3 grade în prima noapte, până spre o medie de 0...1 grad în data de 24 aprilie. Apoi, până la sfârșitul intervalului, tendința va fi de creștere ușoară până la medii de 6...7 grade. Probabilitatea de ploaie va crește după data de 25 aprilie.

MOLDOVA

Până în data de 22 aprilie, media valorilor termice diurne va fi de 12...13 grade, caracterizând o vreme rece pentru această dată, apoi va exista o creștere ușoară spre o medie de 22 de grade. Din data de 27 aprilie temperatura aerului va scădea ușor și până în 29 aprilie, media regională a maximelor se va situa în jurul a 19 grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională de 4...5 grade, la o medie în jurul a 1 grad. Apoi, vor exista variații ușoare până în data de 24 aprilie și media acestora va fi de 2...3 grade. Ulterior acestei date, tendința va fi de creștere a temperaturii aerului, spre medii ale minimelor de 7...8 grade. Estimările prognostice indică o probabilitate ridicată de ploaie după data de 26 aprilie.

DOBROGEA

Până în data de 23 aprilie, media regională a valorilor diurne va fi de 12...14 grade. Apoi temperatura aerului va crește ușor, spre o medie a maximelor de 19 grade, în data de 27 aprilie. Ulterior acestei date va exista o scădere a regimului termic diurn, iar până la sfârșitul intervalului, variațiile temperaturilor maxime vor fi nesemnificative și media acestora se va situa în jurul a 17 grade.

Temperaturile minime vor fi în scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie de 9 grade, la o medie de 4...5 grade. Apoi, temperatura aerului va crește ușor și până la sfârșitul intervalului, media acestora va fi de 9...10 grade. Probabilitatea de ploaie va crește după data de 27 aprilie.

MUNTENIA

Până în data de 23 aprilie, media valorilor diurne va fi de 15...16 grade. Apoi, temperatura aerului va fi în creștere ușoară, iar media regională a maximelor va fi de 23...24 de grade, în data de 28 aprilie. Ulterior acestei date va exista o scădere ușoară și până la sfârșitul intervalului de prognoză media maximelor va fi de 20...22 de grade.

Minimele termice vor marca o scădere, de la o medie regională de 9 grade în prima noapte, la o medie în jurul a 2 grade în data de 24 aprilie, apoi tendința va fi de creștere ușoară, spre 8...9 grade. Probabilitatea de ploaie va crește după data de 27 aprilie.

OLTENIA

În primele două zile, media valorilor diurne va fi de 14 grade, apoi va exista o creștere treptată spre o medie de 23 de grade, în data de 27 aprilie. Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea ușor și până la sfârșitul intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, iar media regională a maximelor va fi de 20...22 de grade.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 24 aprilie, de la o medie regională de 9 grade, la o medie în jurul a 3 grade. Apoi, va exista o tendință de creștere până în data de 28 aprilie, spre o medie a minimelor de 9 grade, iar până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni nu vor fi oscilaţii termice importante. Probabilitatea de ploaie va crește după data de 27 aprilie.

LA MUNTE

Temperaturile maxime, până în data de 23 aprilie, vor fi în medie de 5 grade, apoi tendința temperaturilor diurne va fi de creștere ușoară, iar media acestora, până la sfârșitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 aprilie, de la o medie regională în jurul a 0 grade, la o medie de -5 grade. Apoi, temperatura aerului va crește ușor și până în ultima zi, deși vor mai fi unele variații termice de la o zi la alta, media minimelor va ajunge a se situa în jurul valorii de 3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată din data de 26 aprilie.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2