Plants culture

181

FAO: În UE, producția de grâu din 2020 va fi mai mică decât în anul precedent

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Conform ultimei analize efectuata de FAO, sintetizata intr-un comunicat, previziunile FAO pentru producția mondială de grâu din anul 2020 rămân neschimbate, la un nivel aproape de recordul anului trecut, care, împreună cu rezervele suficiente, vor ajuta la protejarea piețelor alimentare de perturbările generate de furtuna coronavirusului.

Estimarea FAO pentru producția mondială de grâu din 2020 este de 763 de milioane de tone, cu așteptări ale unor producții mai scăzute în Uniunea Europeană, Ucraina și Statele Unite ale Americii, compensate de creșterile de producție anticipate în Federația Rusă, India și Pakistan, deși infestările cu lăcuste în ultimele două țări ar putea tempera creșterea prevăzută.

Pentru porumb, cea mai importantă cereală grosieră, recolte record sunt așteptate în Brazilia și Argentina, iar producția de porumb din Africa de Sud este de așteptat să se recupereze puternic după seceta de anul trecut. În alte țări, deciziile de însămânțare pot fi influențate de scăderea prețurilor internaționale la porumb.

Previziunile FAO pentru consumul mondial de cereale pentru 2019/20 s-au ridicat ușor la 2 722 milioane tone, cu o creștere anuală de 1,2 la sută. Se estimează că stocurile mondiale de cereale la sfârșitul anului 2020 se vor contracta cu 8 milioane de tone de la nivelurile lor de deschidere, împingând raportul stoc-utilizare la 30,7%, ceea ce este considerat în continuare un nivel confortabil.

Se preconizează că nivelul comerțului mondial de cereale va crește cu 2,3 % față de anul precedent, ajungând la 420 milioane tone.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2