Highlights

210

Fermierii prahoveni s-au întâlnit la Ploiești cu conducerea APIA

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a continuat seria sesiunilor de informare, dedicate exclusiv măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu o nouă conferință organizată în regiunea de sud a țării, respectiv la Ploiești, județul Prahova.

Reamintim că scopul Campaniei de informare este de a eficientiza implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate de APIA și de a crește gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.

Măsurile vizate sunt Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 - Submăsura 8.1 - Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite și Măsura 15 – Submăsura 15.1 - Plăţi pentru angajamente de silvomediu.

„Ne apropiem încet, încet de finalul acestei campanii de informare pe care am derulat-o timp de aproape două luni, în toate regiunile țării, exclusiv pentru beneficiarii măsurilor delegate pe care le gestionăm din PNDR 2014-2020. Și astăzi, la Ploiești, prezența fermierilor a fost mare, ca peste tot în țară, și interesul manifestat pentru aceste forme de sprijin a fost crescut; au venit cu multe întrebări, au solicitat clarificări pe diverse spețe, deci sesiunea a fost mai mult decât binevenită și productivă." a declarat Directorul General APIA, Adrian PINTEA.

La conferința de la Ploiești participă astăzi fermieri din județele, Prahova, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, București. Ultima sesiune de informare va avea loc în data de 26 februarie 2020 la Râmnicu Vâlcea. SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2