Deși, acum, în condiții de Covid-19, toată lumea este preocupată mai mult de producție, decât de mediu, trebuie să înțelegem că, pe termen lung, agicultura sustenabilă este o necesitate obligatorie. Așa că, merită să amintim că, încă din luna aprilie 2018, Uniunea Europeană a votat interzicerea a trei insecticide neonicotinoide controversate, aplicate tuturor plantelor cultivate în aer liber, din cauza efectelor lor negative asupra polenizatorilor, în special a albinelor. Decizia a provocat o agitație în comunitatea agricolă, deoarece insecticidele neonicotinoide aveau anumite avantaje în culturi precum soia.

Puțină istorie

Timp de secole, grădinarii au folosit amestecuri casnice de frunze de tutun și apă,  ca pesticid natural, pentru a ucide dăunătorii. Primul compus disponibil comercial a fost Imidaclopridul, utilizat încă de la începutul anilor 1990. De atunci și până la momentul votului amintit mai sus, neonicotinoizii și Fipronilul au reprezentat aproximativ o trime din piața insecticidelor din întreaga lume. Succesul neonicotinoizilor, ca insecticide în agricultură, a fost rezultatul de până atunci a unei rezistențe la pesticide, a dăunătorilor țintă, în special insectele care nu pot fi controlate cu ușurință prin pulverizările foliare.

Neonicotinoizii sunt autorizați pentru utilizare în mai mult de 120 de țări și au o valoare globală de piață de 26 miliarde de dolari, Imidaclopridul reprezentând doar 41% din această piață și fiind al doilea cel mai utilizat agrochimic din lume. În ultimii 20 de ani, a fost cercetat dacă neonicotinoizii au contribuit la creșterea producției în agricultură sau dacă oferă beneficii economice, în comparație cu alternativele. Majoritatea rezultatelor au fost negative.

În ultimul deceniu, o mare parte din controversele privind utilizarea neonicotinoizilor s-au concentrat asupra efectelor lor asupra albinelor.  Neonicotinoizii sunt folosiți în mod obișnuit pentru a proteja rapița, floarea soarelui și porumbul, iar aceste culturi sunt surse majore de hrană, atât pentru albinele administrate, cât și pentru polenizatorii sălbatici din peisajele arabile. Fiind sistemice, concentrațiile mici de neonicotinoizi se găsesc atât în ​​polen, cât și în nectarul culturilor tratate cu semințe.

Neonicotinoizii sunt, de asemenea, aplicați în mod obișnuit sub formă de spray foliar, la culturi cum ar fi zmeura (în principal tiacloprid), sau la culturi care sunt vizitate atât de polenizatorii gestionați cât și de cei sălbatici.

Ca urmare a cercetărilor, în 27 aprilie 2018, Comisia Europeană a extins interdicția controversată pentru trei insecticide neonicotinoide, din cauza amenințării pe care o reprezintă pentru polenizatori. Deja, din 2013, UE a plasat un moratoriu asupra a trei neonicotinoizi, interzicând utilizarea lor în culturile cu flori care apelează la albinele de miere și la alți polenizatori. Ultima decizie a fost întâmpinată de protestele asociațiilor agricole, care se tem de prejudicii economice, în condițiile în care nu există interdicție de neonicotinoizi în țări din zone terțe. Dar, documentul UE cu titlul ”Neonicotinoid Insecticides. Banned by the European Union in 2018 after Scientific Studies Concluded their Use Harm Honey Bees”, în fapt, o  revizuire științifică publicată în luna noiembrie a anului 2019, și pe care o cităm în prezentul articol, prezintă toate efectele negative ale  neonicotinoizilor.

Dar fermierii români ce spun?

Desigur, marii fermieri români au primit decizia Uniunii Europene cu proteste vehemente. Ulterior publicării documentului citat mai sus, mai precis, în data de 25 noiembrie 2019, la inițiativa MADR, a avut loc o întâlnire de lucru privind acordarea unor derogări pentru folosirea neonicotinoidelor de către fermierii români pentru culturile care vor fi însămânțate în primăvara anului 2020. Reuniunea a fost condusă de ministrul Nechita Adrian Oros și de secretarul de stat Florian-Emil Dumitru. De asemenea, au participat directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), directorul general al Direcției Generale de Politici Agricole, cercetători, precum și reprezentanți ai sectorului.

În deschiderea discuțiilor, secretarul de stat Florian-Emil Dumitru a subliniat necesitatea de a crea o fundamentare solidă și credibilă care va fi prezentată Comisiei Europene, cu sprijinul expertizei profesionale a reprezentanților formelor asociative. Participanții la discuții și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile statului și de a pune la dispoziția acestora toate resursele științifice proprii pentru a fundamenta necesitatea acordării derogărilor.  În cadrul reuniunii s-a reliefat importanța prognozei și a avertizării în domeniul fitosanitar.

Ministrul a declarat că este necesar să existe un echilibru între protejarea plantelor și sănătatea umană,  precum și cea a animalelor. De asemenea, acesta a apreciat că institutele de cercetare trebuie să-și prioritizeze tematicile de cercetare în funcție de problemele actuale cu care se confruntă fermierii. S-a agreat stabilirea unui calendar de lucru astfel încât, cei implicați să întocmească un proiect de argumentare credibilă, în vederea acordării derogării. Astfel, se va crea un grup de lucru care va discuta aspectele tehnice pentru a contura o poziție fermă a României. Atât ministrul Nechita-Adrian Oros, cât și secretarul de stat Florian-Emil Dumitru i-au asigurat pe cei prezenți la masa discuțiilor de tot sprijinul pe care instituția îl poate oferi și și-au exprimat speranța că împreună pot conlucra la binele fermierilor.

Reamintim că, față de alte state membre, România se confruntă cu numeroși dăunători, foarte agresivi la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță, iar din anul 2014, MADR a acordat derogări pentru folosirea produselor pe bază de neonicotinoide, astfel încât fermierii să nu înregistreze pagube semnificative pentru aceste culturi. Este greu, însă, ca aceste derogări să fie acordate la nesfârșit, iar asta, nu doar ca urmare a problemelor cauzate albinelor, ci și a altor necazuri pricinuite de utilizarea neonicotinoizilor, așa cum vom vedea mai jos.

Persistența neonicotinoizilor în sol

O preocupare privind neonitotinoidele, a fost cantitatea de substanță chimică aplicată dau pierdută în sol, ca praf, în timpul însămânțării. Cercetările au arătat că absorbția pansamentelor neonicotinoide în cultura țintă, între 1,6-20% din ingredientul activ, este absorbită de cultură. În ultimii ani, oamenii de știință au fost preocupați de efectele neonicotinoidelor asupra culturilor de porumb, care au crescut. Din păcate, utilizarea crescută a neonicotinoidelor a fost acuzată de declinul albinelor din ultimii ani.

Insecticidele neonicotinoide au fost introduse la sfârșitul anilor 90, iar apicultorii europeni au raportat pierderi severe de colonii, în perioada însămânțării porumbului de primăvară. Emisia atmosferică de particule care conțin insecticidul  a fost și ea studiată cantitativ. Utilizând proceduri analitice optimizate, au fost determinate măsurători cantitative, atât ale particulelor emise, cât și ale contaminării directe, consecutive, a albinelor singulare, din zonele în care se aplică neonicotinoide. Rezultatele experimentale arată că eliberarea particulelor care conțin neonicotinoizi poate produce niveluri ridicate de expunere pentru albine, cu efecte letale compatibile cu fenomenele de pierderi de colonii, observate de apicultori.

Studiile au arătat că praful aerian al insecticidului, din câmpurile de cultură, poate fi suficient pentru a provoca mortalitatea directă a albinelor care zboară în apropiere. Analiza chimică a arătat cantități mari de insecticid neonicotinoid în albinele melifere.

Însă, cea mai mare parte a ingredientului activ al neonicotinoizilor intră în sol (90%), atunci când este utilizat pentru acoperirea semințelor. Neonicotinoizii sunt, de asemenea, solubili în apă, astfel, poluând sursele de apă. Timpul de înjumătățire în sol variază foarte mult, între compușii activi, în funcție de tipul de sol. Pentru cele mai frecvent utilizate tratamente de semințe, semiviziunile raportate în sol variază de obicei între 200 și peste 1000 de zile (intervalul 28–1250 zile pentru imidacloprid; 7–353 zile pentru tiametoxam.

Poluarea cu neonicotinoizi

Pierderea neonicotinoizilor în solurile agricole se face prin degradare sau scurgere în apa solului. Modelul de pierdere este în mod obișnuit bifazic, cu o fază inițială rapidă, urmată de o a doua fază mult mai lentă, ceea ce reflectă probabil absorbția unei proporții a ingredientului activ al insecticidului asupra particulelor de sol care încetinesc disiparea. Simularea în laborator a precipitațiilor a dus la scurgerea de 79% a insecticidelor neonicotinoide.

Pierderea neonicotinoizilor din sol, după aplicare, este mai mică și absorbția este mai mare în solurile cu un conținut ridicat de materie organică Oamenii de știință sunt preocupați de scurgerea mai mare a neonicotinoizilor înainte ca aceștia să fie legați de sol, după ploi abundente în zonele agricole. Pierderea neonicotinoizilor prin levigare va crește în mod inevitabil concentrații substanțiale în apele subterane și scurgerea imediat după aplicare, în special în condiții de precipitații și pe pantele abrupte, unde conținutul organic al solului este scăzut

Studiile au arătat că un alt factor care crește scurgerea neonicotinoizilor în sol este carbonul organic dizolvat, care apare în studii pentru a concura cu insecticidele neonicotinoide. Măsurătorile analitice ale reziduurilor de neonicotinoizi au detectat insecticidele din apele subterane, pâraiele, bazinele cu apă pluvială și pârâurile de maree. Un studiu cu 75 de probe de apă de suprafață a detectat imidaclopridul neonicotinoid principal în 89% din eșantioanele de apă prelevate din râuri, pârâuri și drenuri din Franța (în regiunile agricole), cu 19% din eșantioanele care depășesc concentrația orientativă EPA, de 1,05 ppb (părți la un miliard). Rezultatele au arătat că imidaclopridul se deplasează în mod obișnuit și contaminează apele de suprafață la concentrații care ar putea dăuna organismelor acvatice, în urma utilizării în condiții de agricultură irigată din Franța. Un studiu similar a fost efectuat în Olanda, unde s-au detectat până la 200 ppb în ape subterane, pâraie și șanțuri.