245
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene pentru finanțarea infrastructurii secundare de irigații, disponibile prin intermediul submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”– componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În intervalul 1 – 6 iulie 2020, AFIR a primit online 95 de solicitări de finanțare în valoare totală de 92,77 milioane de euro. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanțare este de 43.700.259 euro, iar plafonul de depunere a fost de 65,55 milioane de euro, respectiv 150% din alocarea menționată mai sus.
Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) și Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) pot obține, în cadrul acestei submăsuri, fonduri 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 1 milion de euro. Achiziția de echipamente de irigat este limitată la un procent de cel mult 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
„A fost mai simplu să depunem și datorită modificării din ghid privind faptul că solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar și certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obținute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituții emitente, în baza protocoalelor semnate și cu acordul beneficiarului. Ne-a scutit de un efort în plus. Procesul de depunere a decurs fără probleme.” A ținut să menționeze Daniel Stroe, Președinte OUAI Grivița.
De la demararea Programului, în 2015 și până în prezent, AFIR a primit solicitări de finanțare pentruinfrastructura de irigații în valoare totală de peste 580 de milioane de euro, din care 6,8 milioane de euro au fost pentru zona ITI – Delta Dunării. Valoarea contractelor de finanțare încheiate se ridică la 393,3 milioane de euro, din care 6,8 sunt finanțări din arealul ITI – Delta Dunării.
„Împreună cu noi au depus proiect și un alt OUAI, care se află situat la un așa zis cap de linie. Între noi sunt aproximativ 600 ha de irigat. Sperăm ca odată reabilitată stația, să putem iriga. Este mare nevoie de infrastructură de irigații și faptul că avem posibilitatea să reabilităm sistemul prin fonduri europene ne ajută foarte mult.” a declarat Emil Popescu, Președinte OUAI Mărculești SPP A.
AFIR a plătit beneficiarilor submăsurii 4.3 – componenta infrastructură de irigații fonduri în valoare de 157,6 milioane de euro, până în prezent. Din această sumă, 4,3 milioane de euro reprezintă plăți aferente proiectelor din zona ITI – Delta Dunării.
Precizăm că, pentru întreaga perioadă de programare financiară 2014 – 2020, alocarea aferentă investițiilor în infrastructura secundară de irigații a fost de aproximativ 441 milioane de euro.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective.
Excepție fac primele 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere stabilită, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii.