193
Guvernul a decis alocarea temporara a sumei de 822 milioane lei pentru efectuarea platilor reprezentand prefinantarea cheltuielilor aferente schemelor de plati directe, a masurilor de informare si promovare pentru produsele agricole pe piata interna si in tarile terte, a celor de promovare a vinurilor, a masurilor de piata si interventie in agricultura. Din aceste fonduri vor fi finalizate platile catre beneficiarii schemelor de plai directe pentru Campania 2015 si vor fi asigurate fondurile pentru 2016 in ce priveste masurile de informare si promovare prezentate mai sus. Decontarea platilor se va face de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura APIA prin virament in contul beneficiarilor pana la data de 30 noiembrie 2016. Totodata, masura are rolul sa stimuleze gradul de absorbtie a fondurilor alocate pentru agricultura aferente schemelor de plati directe finantate din Fondul European de Garantare Agricola FEGA. Suma de 822 de milioane lei se aloca temporar, pana la 31 decembrie 2016, Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, din venituri din privatizare si va fi rambursata din sumele restituite cu aceasta destinatie de catre Uniunea Europeana. Actul normativ se aliniaza legislatiei comunitare in domeniu si vine in sprijinul producatorilor agricoli romani care beneficiaza de aceste scheme de finantare.