408
Pe site-ul MADR, în secțiunea Transparență decizională, a fost postat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea obiectivelor etapei a XXIII-a 2023 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024.
Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este instituția inițiatoare a actului normativ și se află în subordinea MADR.
Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină și de creştere a precipitaţiilor se află în etapa a XXIII-a, implementarea acestuia continuându-se până la crearea în România a unui Sistem naţional coerent, în măsură să asigure protecţia populaţiei şi a economiei la efectele şi pagubele provocate de căderile de grindină şi a secetei severe.
Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit legii, obiectivele şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora se stabilesc anual prin hotărâri ale Guvernului, de la bugetul de stat.
În cadrul etapei a XXIII-a 2023 a Programului sunt prevăzute a se realiza următoarele obiective:
- Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA
Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Centrul Zonal de Coordonare MOLDOVA - Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea; studiu de fezabilitate pentru Unitatea de Creștere a Precipitațiilor MOLDOVA; studii, proiecte tehnice și execuție lucrări parțiale pentru înființarea de noi grupuri de combatere - CZC MOLDOVA;
- Centrul Zonal de Coordonare MUNTENIA
Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente și dotări pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia; studiu de fezabilitate pentru Unitatea de Creștere a Precipitațiilor MUNTENIA; studii, proiecte tehnice și execuție lucrări parțiale pentru înființarea de noi grupuri de combatere - CZC MUNTENIA;
- Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA
Studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş și pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Maramureş; studii, proiecte tehnice şi execuţie lucrări, în condițiile legii pentru Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA - Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş; studiu de fezabilitate pentru înființarea de noi grupuri de combatere – CZC TRANSILVANIA,
Cercetare științifică, dezvoltarea tehnică şi tehnologii de intervenții active în atmosferă.
Pentru finanțarea acestor obiective este necesară suma de 27.000.000 lei credite bugetare și 86.650.000 lei credite de angajament.
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: [email protected].
Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html