254
Primele estimări arată că producţia de grâu ar putea ajunge la un nivel record de 12 milioane de tone, adică 2,3 miliarde de euro, cu randamente mari în vestul ţării şi cu producţii bune în celelalte zone.
Până acum s-a adunat grâul de pe mai mult de jumătate din suprafaţa cultivată, de peste un milion de hectare.
„S-a recoltat circa o bună parte din suprafaţa cultivată cu grâu până la acest moment“, au spus reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Suprafaţa totală însămânţată cu grâu în toamna anului trecut a fost de aproape 2,2 milioane de hectare, România situându-se pe locul patru în UE, după Franţa, Germania şi Polonia.
Antreprenorii din agrobusiness spun că în zona de vest a ţării am putea avea producţii foarte bune, de 7 tone/hectar, în medie. Mai mult, aceștia susţin că grâul recoltat până acum este de o calitate foarte bună, 70% fiind grâu de panificaţie şi 30% fiind grâu furajer.
În Transilvania, primele producţii de grâu sunt medii, de 4,5-5 tone/hectar. În partea sud-estică a României producţiile sunt bune, însă acestea nu au atins aşteptările marilor cultivatori, situându-se la nivelul de 5-5,5 tone/hectar.