235
MADR informează că la finalul lunii mai 2020, punctele de lansare ale Unităților de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia și Timiș din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) au fost lansate un număr de 365 de rachete antigrindină, pentru protejarea culturilor agricole și a comunităților locale din zonele de intervenție.
Potrivit imaginilor radar, pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită acțiunilor active de intervenție în atmosferă desfășurate în cadrul unităților din structura SNACP, iar balanța de apă din nor nu a fost afectată.
În zone neprotejate din județele Dambovița, Argeș, Alba, Maramureș, Vâlcea și Dolj, precum și în alte localități afectate de vreme rea și care nu se află în aria de intervenție a infrastructurii SNACP, s-au înregistrat căderi de grindină care au produs pagube însemnate, culturile agricole fiind afectate de fenomene meteo extreme.
Reamintim că sezonul de combatere a căderilor de grindină începe în data de 15 aprilie a fiecărui an și se finalizează în 15 octombrie, pentru toate Unitațile din structura SNACP.
În această etapă, în intervalul 15 aprilie - 29 mai, unitățile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat 796 rachete antigrindină din Unitățile de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, Oltenia, Timiș, Moldova 1 Iași și Moldova 2 Vrancea.
Totodată, în sezonul de combatere 2020, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor va proteja o suprafață de aproximativ 1.500.000 ha, prin funcționarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), aparținând unităților:
✓ Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova care asigură protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman și Olt
✓ Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Iași care asigură protecția culturilor agricole în județele Iași și Vaslui;
✓ Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea care asigură protecția culturilor agricole în județele Vrancea și Galați;
✓ Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiș care asigură protecția culturilor agricole în județul Timiș;
✓ Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia care asigură protecția culturilor agricole în județele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
În contextul schimbărilor climatice, de creștere a temperaturii la nivel mondial, de înmulțire a numărului și intensității fenomenelor meteorologice periculoase, devine necesară și oportună dezvoltarea activităților de modificare locală a vremii prin intervenții active în atmosferă.
Intervențiile active în atmosferă reprezintă ansamblul acțiunilor de modificare artificială a vremii prin diferite mijloace specifice acestui domeniu. Aceste activități au scopul de a:
Astfel de activități sunt:
- Suprimarea grindinei;
- Creșterea locală sau extinsă a precipitațiilor, precum și uniformizarea acestora;
- Disiparea ceții dense;
- Atenuarea fenomenelor meteorologice extreme precum furtuni puternice, tornade, s.a.
În România, intervențiile active în atmosferă pentru combaterea căderilor de grindină au început în anul 2000 și sunt gestionate de către executiv, prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
La acest moment, protecția antigrindină și mai ales infrastructura de creștere a precipitațiilor sunt în curs de dezvoltare la nivelul întregii țări și de conectare la nivel transfrontalier, aspect deosebit de important pentru sustenabilitatea și perspectiva de dezvoltarea a sistemului în contextul accelerării hazardurilor climatice.
Sisteme similare de combatere a căderilor de grindină prin utilizarea generatoarelor terestre, a rachetelor antigrindină și a aviației funcționează de câteva decenii în statele europene. În țările învecinate sau cu organizare administrativă similară României, managementul acestor sisteme se realizează centralizat la nivel național, fiind coordonat în mod unitar de o structură specializată.
Programul de realizare al Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor este naţional, strategic, pe termen lung, interdisciplinar şi are caracter bivalent: de cercetare şi operaţional.
Scopul SNACP este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, culturi agricole, etc) precum și al comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.
În conformitate cu noile abordări mondiale privind managementul riscului, SNACP acționează ca un mecanism de prevenție și protecție ex-ante, important pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale pentru că asigură nu doar protecția culturilor agricole, ci și a comunităților locale și a bunurilor publice și private din zonele de intervenție.