În perioada februarie - aprilie 2021 se va desfășura Recensământul General Agricol cu an de referință 2020, o acţiune de mare anvergură care are loc o dată la zece ani și care va asigura informaţii complexe şi date statistice pentru realizarea unui tablou exhaustiv al caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole necesare programelor şi politicilor agricole și de dezvoltare rurală.
Cine organizează Recensământul General Agricol?
Pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului se realizează de către Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile din subordinea acestora, sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
De ce este important Recensământul General Agricol?
Recensământul General Agricol, runda 2020, va evidenţia schimbările intervenite de la runda 2010, referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, în ceea ce priveşte situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor care fac obiectul unor subvenţii, a suprafețelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale şi adăposturile pentru animale, a persoanelor care au lucrat în agricultură, măsurile de dezvoltare rurală, etc.
Rezultatele Recensământului General Agricol trebuie să răspundă atât cerințelor europene pentru respectarea criteriilor de comparabilitate internaţională, dar și cerințelor naționale, asigurând informații ce vor fi utilizate de către decidenți politici, cercetători, fermieri și publicul larg, pentru a înțelege mai bine starea și structura sectorului agricol și impactul agriculturii asupra mediului.
Recensământul va furniza indicatori statistici pentru monitorizarea și evaluarea Politicii Agricole Comune care, în anul 2018, a sprijinit fermierii europeni cu 58,82 miliarde euro, sumă ce a reprezentat aproape 40% din bugetul global al Uniunii Europene.
Ca țară cu cele mai multe dar și cele mai mici exploatații agricole din UE, România deține 33% din numărul total de exploatații agricole din UE acestea având o dimensiune medie de 3,6 ha/exploatație, cu mult mai mică decât dimensiunea medie la nivelul UE, de 16,6 ha/exploatație, importanța rezultatelor recensământului agricol devine evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure țării noastre un sector agricol rezilient, durabil și competitiv în UE.
Datele vor permite urmărirea unui număr de indicatori statistici de agri-mediu care analizează impactul agriculturii asupra mediului. Acestea vor putea susține dezbateri cu privire la o serie de politici, inclusiv politica agricolă, politicile de mediu, așa-numitul acord verde și politica rurală.
De asemenea, datele vor contribui la identificarea și aflarea răspunsurilor la o gamă largă de probleme structurale care ar putea ajuta la elaborarea politicilor, cum ar fi:
-Cine va mai face agricultură în viitor având în vedere numărul redus de fermieri cu vârsta sub 40 de ani?
-Câte femei mai lucrează în agricultură?
-Dispar fermele familiale? Devine agricultura dominată de marile întreprinderi?
-Există o creștere a ponderii agriculturii ecologice?
-Cum influențează agricultura atât în mod pozitiv cât și negativ mediul?
-Cum se schimbă metodele de producție?
CADRUL LEGAL
European:
Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind statisticile integrate referitoare la ferme și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1166/2008 și (UE) nr. 1337/2011
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1874 al Comisiei din 29 noiembrie 2018 privind datele care trebuie furnizate în perspectiva anului 2020, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1091 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile integrate referitoare la ferme și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1166/2008 și (UE) nr. 1337/2011, în ceea ce privește lista variabilelor și descrierea acestora
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/405 al Comisiei de precizare a modalităților și a conținutului rapoartelor privind calitatea care trebuie transmise în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1091
Național:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.22/2020 privind recensământul general agricol din România runda 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 12 februarie 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.177/2020