178
Potrivit unui comunicat primit de redactia infoFERMA Magazin, domnul Nechita-Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit-o la sediul MADR pe doamna Laurence Auer, ambasadoarea Republicii Franceze la București. La întâlnire a participat și doamna Marie-Luce Ghib, consilier agricol regional pentru România.
Ambasadoarea a solicitat această întâlnire pentru a se prezenta, fiind recent numită în funcție, dar și pentru a discuta despre întâlnirea bilaterală a celor doi miniștri ai agriculturii, ce este programată să aibă loc la Paris, în 26 octombrie a.c.
În deschiderea discuțiilor, cei doi oficiali au apreciat relațiile foarte bune de colaborare din România și Republica Franceză, mai ales că, în contextul viitoarei Politici Agricole Comune, ambele țări împărtășesc puncte de vedere comune. În această privință, doamna Laurence Auer a subliniat toată deschiderea și disponibilitatea pentru a oferi suportul echipei sale în eventualitatea în care sunt solicitări din partea MADR.
Ministrul Adrian Oros a afirmat că agricultura din România are anumite nevoi care trebuie rezolvate în perioada următoare, iar experiența Franței poate ajuta țara noastră, fiind binecunoscut modelul de succes franțuzesc al fermei de familie, precum și eficiența învățământului agricol.
De asemenea, un alt subiect de interes îl reprezintă înființarea unor depozite sau centre logistice regionale pentru colectarea, depozitarea, promovarea și distribuirea produselor agroalimentare, aspect rezultat în urma discuțiilor dintre MADR și reprezentanții mediului asociativ din România.
Totodată, Adrian Oros a precizat că în contextul viitoarei PAC 2021-2027, România subliniază importanța fermelor micii și a fermelor de familie pentru contribuția agriculturii la ambiția de mediu. Agricultorii din aceste ferme folosesc metode agrotehnice tradiționale, mult mai prietenoase cu mediul, decât cele intensive practicate de fermele mai mari.
În același timp, în ceea ce privește strategia Farm to Fork, ministrul a subliniat că România susține reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice și a riscurilor pe care acestea le reprezintă, până în 2030 și a excesului de nutrienți, raportat la media folosită în Uniunea Europeană. Adrian Oros a precizat că în România, media pesticidelor folosite este de 660g/ha, în timp ce media europeană este de 2.200 g/ha.
Cei doi oficiali au apreciat că Pactul Ecologic European (Green Deal) propune obiective care vor avea un impact benefic asupra componentelor de mediu și a sănătății publice prin promovarea unor practici agricole durabile, iar pe termen lung poate contribui la atenuarea efectelor și adaptarea la schimbările climatice.
Totodată, ambasadoarea Laurence Auer a reiterat ideea că Franța va rămâne un partener de încredere al României, ce susține o agricultură nu așa de intensivă, cu orientare spre susținerea fermelor de familie și a promovării produselor regionale.