186
Ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros a avut o intervenție în cadrul videoconferinței informale a consiliului AgriFish organizată de președinția croată a Consiliului UE, se arata intr-un comunicat emis de MADR.
Ministrul Oros a mulțumit pentru organizarea acestei dezbateri pe un subiect foarte important care vizează legăturile dintre noua reformă PAC şi Pactul ecologic European și, în speță, Strategia „Farm to Fork” şi Strategia UE pentru biodiversitate pentru 2030, „Aducerea naturii înapoi în viața noastră.
Obiectivele specifice stabilite în cele două strategii sunt adecvate în condițiile în care se asigură resursele financiare pentru ca agricultorii să atingă țintele propuse cu asigurarea securității alimentare, a subliniat Adrian Oros.
România este afectată de ”principalele provocări reprezentate de reducerea pesticidelor (cu 50%), reducerea fertilizanților (cu 20%), creșterea suprafeței agricole cultivate ecologic (cu 25%) care presupune costuri și prețuri mai mari și reducerea cu cel puțin 10% a suprafeței agricole prin acoperire cu caracteristici de peisaj de înaltă diversitate, toate acestea având ca efect reducerea producției europene de produse agro-alimentare, cu riscul de a fi compensate de importuri care nu respectă nici pe departe aceleași standarde și cerințe.
Promovarea acestor ținte ar trebui să fie făcută numai după analize aprofundate de impact și soluții alternative pentru fermieri”, a afirmat ministrul.
Ministrul Oros a transmis că Documentul de lucru al Comisiei sintetizează legăturile dintre noua reforma a PAC şi Pactul Ecologic European și subliniază în mod corect capacitatea viitoarei PAC de a răspunde, teoretic, ambițiilor acordului ecologic.
”Apreciem angajamentul Comisiei, dar care trebuie dublat şi de un cadru flexibil, adaptat nevoilor şi realităților specifice din fiecare stat membru, astfel încât fondurile alocate prin PAC să îşi dovedească eficacitatea”, a adăugat ministrul Adrian Oros.
În privința noii propuneri a Comisiei referitoare la Cadrul Financiar Multianual, ministrul a subliniat că aceasta aduce o serie de elemente de noutate ca răspuns la noile provocări de la nivelul UE ca urmare a crizei determinate de pandemia COVID-19, dar şi la noile strategii publicate de către Comisie în ultimele luni:
”Din acest punct de vedere, apreciem creșterea bugetului propus pentru PAC şi, în special, pentru dezvoltare rurală prin alocarea suplimentară a 16,5 mld. euro din pachetul privind „Next Generation EU”, a evidențiat ministrul, în intervenția sa.
Facem precizarea că România susține finalizarea discuțiilor în ceea de privește Cadrul Financiar Multianual pentru perioada următoare, în vederea asigurării resurselor financiare necesare punerii în aplicare a noii PAC.