184
Ministrul Adrian CHESNOIU a avut o întrevedere cu comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus SINKEVIČIUS. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat impactul resimțit în sectoarele agriculturii, pescuitului și acvaculturii, în urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
„Consider că pentru a nu afecta sustenabilitatea proiectelor contractate finanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM 2014-2020) și pentru a dezvolta investițiile în sectorul pescăresc, sunt necesare măsuri de sprijin cu accent pe acordarea unor subvenții pentru pescari, respectiv compensații pentru cei care sunt afectați de restricțiile de transport din zona marină și cea a Deltei Dunării, date fiind condițiile dificile de acces la resursă, dar și contextul politic din regiune”, a declarat ministrul CHESNOIU.
În cadrul discuțiilor, oficialul român a solicitat implicarea CE în identificarea celor mai bune măsuri pentru dezvoltarea acvaculturii și pescuitului din România, cum ar fi: creșterea nivelului și tipurilor de fonduri europene alocate pentru dezvoltarea acvaculturii în următoarea perioadă de programare, compensarea costurilor pentru energie și combustibili, dar și pentru furaje.
De asemenea, în ceea ce privește flota de pescuit a României, ministrul agriculturii a susținut importanța echilibrului intre statele membre ale UE la nivelul bazinului Mării Negre, în special la nivelul efortului de pescuit, care trebuie să corespundă stocurilor, dar în același timp măsurile adoptate să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale comunităților locale a căror sursă de finanțare o reprezintă în principal pescuitul.
Sprijinirea directă a activității de acvacultură prin subvenții acordate pe unitatea de suprafață de producție și adaptarea legislației europene pentru mediu și biodiversitate au fost alte teme abordate în cadrul întâlnirii.
Comisia Europeană a reacționat rapid față de această situație neprevăzută și a declanșat mecanismul de criză al Fondului european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA 2021-2027), art. 26 din Reg. UE nr. 1139/2021. Astfel, prin programul destinat sectorului pescăresc aferent perioadei 2021-2027, efectele acestui conflict militar ar putea fi diminuate.