Zootechnics

356

Lucrări de sezon în apicultură

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Locul apicultorului în această lună este în stupină, rolul lui fiind, ca prin tot ceea ce face corect și la timp, să asigure desfășurarea nestânjenită a tuturor activităților din stupi, numai așa, finalul așteptat – miere multă și de calitate, se va înfăptui.

Începutul lunii mai trebuie să găsească familiile de albine în plină dezvoltare. Lărgirea cuibului este o acțiune care se desfășoară periodic, la câteva zile. Lărgirea periodică a cuibului, la început cu faguri crescuți, buni pentru depunerea ouălor este o operațiune care a fost declanșată poate chiar din luna martie.

Oricum, în aprilie a fost pe agenda de lucru ca urgența nr. 1. Asigurarea spațiului de depunere a ouălor se face prin spargerea cuibului, adică introducerea periodică a ramelor în mijlocul ramelor cu puiet.

Pe măsură ce aceste rame sunt umplute cu ouă, se vor introduce alte rame. De preferință ramele trebuie să fie de culoare mai închisă, din care au mai eclozionat și alte generații de puiet. Dacă, inițial, lărgirea s-a făcut lateral sau bilateral față de centrul cuibului, de acum se sparge cuibul, la mijloc, cu unul sau doi faguri introduși separat între două rame cu puiet.

Acolo unde puterea familiilor permite și în funcție de evoluția culesului de nectar și polen, se pot introduce rame cu faguri artificiali la clădit, tot prin spargerea cuibului sau lateral de cuib. Fagurii artificiali, utilizați la lărgirea cuibului, se recomandă a fi dați la crescut o dată cu înflorirea pomilor fructiferi (de obicei la data înfloririi cireșului). Nu este indicat a se introduce mai multe rame o dată.

Familiile slabe, care sunt un balast pentru stupină, pot fi ajutate cu faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare, ridicați din familiile foarte puternice sau puternice. Prin aceasta, se previne la familiile donatoare, roitul. De asemenea familiile slabe se pot unifica.

Este important să utilizăm la nivel optim, potențialul natural al albinelor de secreție a cerii – potențial puternic manifestat în această lună – pentru a asigura zestrea de faguri ai stupinei. Înlocuirea anuală a 2/3 sau chiar 1/2 din totalul fagurilor este o manieră de lucru foarte bună prin care se evită perpetuarea unor agenți patogeni.

Folosirea ramelor clăditoare pe lângă faptul că aduce un plus de ceară, ajută la combaterea parazitului Varroa jobsconi, prin recoltarea fagurilor din aceste rame, cu puiet de trântor căpăcit.

Pregătirea și derularea acțiunilor de stupărit pastoral, vizează cu precădere marele cules de la salcâm. Ar fi de amintit că imediat după identificarea vetrei temporare, transportul stupilor și răspândirea lor pe noul amplasament, se va proceda la anunțarea Primăriei din localitatea pe raza căreia se află stupina sau stupinele.

Numai astfel, luate în evidență, familiile  de albine vor putea fi protejate în cazul aplicării unor tratamente fitosanitare cu substanțe toxice pentru albine, eventualelor pierderi consecutive, nerespectării normelor de combatere a dăunătorilor din agricultură sau silvicultură, vor putea fi revendicate în fața organelor abilitate să vegheze la respectarea prevederilor care reglementează activitatea de stupărit pastoral.

Pentru stimularea pontei, cât și clădirea ramelor se vor face hrăniri stimulative cu sirop de zahăr în proporție de: zahăr: apă -1:1. În nici un caz în sirop nu se va introduce streptomicina sau alte antibiotice. Orice fel de hrăniri a familiilor de albine vor fi sistate cu cel puțin 10 zile înainte de declanșarea culesului.

Începerea creșterii primei serii de mătci pentru formarea roiurilor, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare din stupină și totodată începerea producerii lăptișorului de matcă, pentru apicultorii interesați de valorificarea acestui produs.

Recoltarea fagurilor, extracția, condiționarea și depozitarea mierii, sunt acțiuni care trebuie să se desfășoare în condiții de igiena perfectă, în cazul în care culesul este intens, se vor recolta succesiv, doar acei faguri cu miere ce a fost capacită pe cel puțin 1/3 din suprafața ramei.

Descăpăcirea și centrifugarea fagurilor, strecurarea, spumuirea și depozitarea mierii, se vor face în spații (camere) curate, având grijă să nu depreciem calitatea produsului. Vasele și uneltele cu care se lucrează (corpuri de stupi, cuțite sau furculițe de descăpăcit, tăvi, site, centrifuga, bidoanele, alte vase) vor fi atent curățate și dezinfectate înainte de utilizare și vor fi bine spălate după fiecare acțiune.

Depozitarea mierii, până la vânzarea ei, se va face în camere curate și uscate.

Asigurarea rezervelor de polen prin folosirea colectoarelor de polen.

Acțiuni sanitar-veterinare: în luna mai se pot manifesta unele boli ale albinelor, de aceea supravegherea stării de sănătate este la ordinea zilei. În cazul familiilor bolnave se aplică tratamentul pentru combaterea nosemozei, a puietului varoos, precum și loca europeană și americană sau a celorlalte boli constatate.

Trebuie reținut faptul că albinele bolnave nu aduc profit în stupină, ci produc pierderi, iar măsurile de prevenire a bolilor se cer a fi executate acum, ca și pe tot parcursul sezonului activ, conform zicalei: „este mai ușor și mai ieftin să previi, decât să combați”.

Alte lucrări:

– Dezinfecția atelierului stupinei, a tuturor uneltelor și utilajelor pentru extracția mierii; – Uscarea polenului; – Însămânțările de plante melifere; – Întreținerea semănăturilor; – Prevenirea intoxicațiilor;

Acțiuni organizatorice:

  • Pregătirea vetrelor în masivele melifere;
  • Organizarea transporturilor la masive melifere și polenizarea culturilor;
  • Procurarea de recipienți/butoaie necesare conservării și livrării mierii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2