La sfârșitul verii și începutul toamnei, pe pajiștile permanente situate în zona montană se încheie sezonul de pășunat, animalele coborând la altitudini mai joase din zona de deal sau câmpie.

Încheierea sezonului de pășunat în zona montană este determinată atât de cantitatea mai mică de iarbă datorată sezonului mai scurt de vegetație din zona montană, cât și de scăderea temperaturii aerului și producerea brumelor sau a înghețului la sol.

Lucrările care trebuie efectuate pe pajiști în luna septembrie sunt:

Continuarea pregătirii terenului ce urmează a fi supraînsămânțat sau reînsămânțat cu amestecuri de graminee și leguminoase perene de pajiști, cu excepția celor cu angajamente de agro-mediu și climă prin măsura 10 din PNDR 2014-2020, unde se pot face însămânțări numai cu specii din flora locală și doar în cazurile în care unele suprafețe sunt afectate accidental;

Supraînsămânțarea sau reînsămânțarea pajiștilor cu covor ierbos degradat din zona de deal și submontană;

Aplicarea amendamentelor calcaroase pe solurile acide și a altor amendamente generatoare de aciditate pe pajiștile sărăturate;

Aplicarea gunoiului de grajd și a altor îngrășăminte organice lichide sau semilichide, provenite de la animale din timpul stabulației. Gunoiul de grajd se poate aplica până la data de 31 octombrie, urmată de o perioadă de interdicție, între 1 noiembrie și 15 martie.

Îngrășămintele organice lichide se pot aplica pe pajiști până la 30 septembrie, iar perioada de interdicție pentru acest tip de îngrășăminte este în perioada 1 octombrie – 15 martie;

Continuarea târlirii raționale cu animalele;

Cosirea resturilor neconsumate de pe pășuni și combaterea vegetației nedorite de pe pajiști;

Continuarea lucrărilor de construcții ca: drumuri de acces, împrejmuiri, alimentări cu apă, adăposturi, puncte de procesare etc., pentru sporirea gradului de funcționalitate și valorificare superioară a ierbii și produselor animaliere din patrimoniul pastoral.

Pe un alt plan, în perspectivă va trebui să ne schimbăm radical atitudinea față de IARBĂ dacă vrem cu adevărat să ne integrăm în civilizația pastorală a țărilor dezvoltate economic.

Iată ce a scris un avocat, fermier, ziarist și senator american de Kansas, John James INGALLS (1833 - 1900), președinte ”pro tempore” al Senatului SUA (1887 – 1891), autorul celebrului motto ”Ad Astra per Aspera” (care este o expresie în latină ce apare în versul 437 al tragediei „Hercule furios” de Seneca, și care poate fi literalmente tradusă ca „pe căi anevoioase (se ajunge) la stele” sau „pe căi aspre către stele”) despre acest minunat produs al naturii – firul de iarbă.

”Iarba este iertarea naturii, binecuvântarea ei constantă. Câmpii călcate de lupte, săturate de sânge, sfâşiate de urmele roţilor de tun, înverzesc din nou cu iarbă, iar măcelul se uită. Păduri putrezesc, recolte pier, flori dispar, dar iarba este nemuritoare.

Semănată de vânturi, de către păsările călătoare, de firea subtilă a stihiilor care sunt păstorii şi servitorii ei, îndulceşte profilul aspru al lumii. Ea invadează singurătatea deşerturilor, urcă pantele, înverzeşte şi culmile nemângâiate ale munţilor, schimbă climate şi determină istoria, caracterul şi destinul naţiunilor.

Nu poartă blazonul de floare pentru a vrăji simţurile cu strălucire şi splendori, dar culoarea ei simplă este mai fermecătoare decât crinul sau trandafirul. Nu produce fructe în pământ sau aer, dar dacă recolta sa ar lipsi un singur an, foamea ar depopula lumea”.

La acest scurt eseu scris în urmă cu un secol și jumătate este greu să mai adaugi ceva în plus.

Cert este că noi românii va trebui, prin toate mijloacele, mass-media scrisă și audio-vizuală, să apreciem cum se cuvine utilitatea și multifuncționalitatea acestui produs al naturii, al omului și animalelor sale, care sunt pajiștile permanente naturale și seminaturale, fără de care civilizația actuală nu ar putea dăinui.