203
Ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros, a anunțat că, pentru perioada de tranziţie 2021-2022, a fost deblocată suma de 760 de milioane de euro.
Ministrul a declarat că suma este una ambiţioasă, dar necesară, pentru a putea corecta acel deficit al balanţei comerciale, care a crescut în ultimii ani, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă. Acesta a adăugat:
"Finalizând analiza SWOT şi analiza nevoilor pentru elaborarea Programul Naţional Strategic, care va începe efectiv din 2023, am considerat că este normal să finanţăm priorităţile acestui program şi în perioada de tranziţie.
De aceea, pentru măsura 4.1 Investiţii în exploataţii agricole, mai ales pentru integrarea producţiei în fermă, pentru procesare şi depozitare, am alocat o sumă de 760 de milioane de euro pentru perioada 2021- 2022.
Dacă facem o comparaţie cu suma alocată acestei măsuri în perioada 2014-2020, care este de 874,8 milioane de euro, noi spunem că este o sumă ambiţioasă, dar necesară, tocmai pentru a încerca să corectăm acel deficit al balanţei comerciale care în ultimii ani creşte, să sprijinim investiţiile în tot ceea ce înseamnă procesare şi depozitare, mai ales la nivel de fermă, în aşa fel încât fermierii să fie cei care să îşi finanţeze şi să îşi edifice capacitatea de procesare şi depozitare.
Alocarea maximă pe proiect va fi de 1,5 milioane de euro, pentru ferme zootehnice, legume în spaţii protejate, iar rata de finanţare va fi de maximum 90% pentru cooperativele cu istoric în activitate şi 70% pentru beneficiarii privaţi.
Este important pentru această măsură că am splitat suma de 760 de milioane de euro în mai multe componente:
-achiziţii simple de utilaje agricole şi de irigaţii la nivelul fermelor - 125 de milioane de euro,
-condiţionarea şi procesarea în fermă pentru sectorul vegetal - 55 milioane de euro şi
-zootehnic - 55 de milioane de euro,
-achiziţia de utilaje pentru tinerii fermieri - 75 de milioane de euro,
-investiţii în ferme zootehnice, producţie primară şi marketing - 240 de milioane de euro
-60 de milioane pentru zona montană,
-investiţii în ferme legumicole, inclusiv în spaţii protejate - 100 de milioane de euro
-condiţionarea şi procesarea în ferme în domeniul legumicol - 50 de milioane de euro", a detaliat ministrul Agriculturii.