Plants culture

210

MADR continuă monitorizarea comerțului cu legume și fructe și sancționarea abaterilor

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale întreprinde toate măsurile prin care să se asigure aprovizionarea populației cu o paletă largă de legume și fructe de sezon, care să corespundă din punct de vedere al calității și conformității cu standardele de comercializare, cât și din punct de vedere al nivelurilor maxime admisibile de reziduuri de pesticide.

În această perioadă în piețele agroalimentare și în târgurile unde producătorii autohtoni își comercializează en-gros produsele se găsesc cantități suficiente de legume și fructe specifice sezonului precum: tomate, cartofi timpurii, ardei gras, căpșuni, castraveți, varză albă, fasole verde, dovlecei, verdețuri, etc., toate din producția autohtonă.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor autohtoni, cât și al consumatorilor, MADR prin reprezentanții săi cu atribuții de inspecție și control din toată țara, desfășoară acțiuni de control pentru a se asigura  ca toate produsele comercializate să fie de calitate, iar consumatorii să achiziționeze produse sigure și în cunoștință de cauză privind originea acestora sau zona de producție.

Astfel de acțiuni de control se desfășoară permanent în baza tematicilor de control cadru anuale, dar în perioade de vârf de sezon, când cantitățile produse sunt mai mari, aceste acțiuni de control se desfășoară și împreună cu reprezentanți ai ANSVSA și ANF. 

Controalele trebuie să urmărească respectarea legislației de către toți operatorii, acordându-se atenție legumelor și fructelor provenite din import sau comerț intraunional comercializate prin depozite en-gros, minimarket-uri, supermarket-uri, hipermarket-uri.

Toate aceste acțiuni de control conjugate sunt atât în beneficiul producătorilor autohtoni veritabili pentru că aceștia își pot comercializa într-un mediu organizat și corect produsele de calitate, cât și al consumatorilor care se aprovizionează fie din piețele agroalimentare fie din marile rețele comerciale, având garanția calității și originii produselor.

În sensul celor prezentate, obiectivele principale ale reprezentanților MADR în cadrul ultimelor acțiuni de monitorizare și inspecție au vizat:

Controlul loturilor de legume și fructe expuse la comercializare sub aspectul calității și conformității cu standardele de comercializare prevăzute de legislația comunitară și națională aplicabilă în sectorul legume - fructe;

Etichetarea corectă a tuturor cantităților de legume și fructe autohtone sau provenite din comerțul intracomunitar sau import, în momentul expunerii la comercializare cu amănuntul, precum și existența documentelor fiscale de proveniență care să ateste originea și trasabilitatea acestora;

Depistarea loturilor de legume și fructe provenite din import sau din comerț intracomunitar și expuse la comercializare în spațiile alocate distinct producătorilor agricoli autohtoni, precum și sancționarea acestor practici în conformitate cu prevederile legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;

Organizarea de către administrațiile piețelor agroalimentare a spațiilor de vânzare distincte, rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli autohtoni, persoane fizice, deținătoare ale unui atestat de producător de minim 40% din totalul spațiilor de vânzare existente delimitat și semnalizat distinct, conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;

Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din comerțul intracomunitar sau din import;

Rezultatele acțiunilor de control ale reprezentanților MADR desfășurate  în perioada iunie-prezent, s-au concretizat în verificarea a 1052  de operatori controlați, din care 741 producători agricoli persoane fizice care își desfășurau activitatea de vânzare a fructelor și legumelor în cadrul piețelor agroalimentare, a târgurilor și piețelor en-gross și 311 operatori economici persoane juridice (market-uri, supermarket-uri, hipermarketuri, depozite en - gross, platforme logistice).

Principalele neconformități identificate și sancționate în cadrul acțiunilor de control au fost:

lipsa documentelor de proveniență a legumelor și fructelor comercializate de unii operatori economici;

etichetarea incompletă (lipsa originii sau a categoriei de calitate, în cazul persoanelor juridice);

fructe și legume care nu se încadrau în categoria de calitate declarată pe etichetă și documentele de proveniență;

lipsa mențiunilor privind originea și calitatea de pe facturile fiscale ce însoțeau loturile expuse la vânzare;

necompletarea carnetelor de comercializare de către producătorii agricoli persoane fizice, neafișarea pe etichetele de vânzare în cadrul piețelor agroalimentare a localității de origine, a datei recoltării sau a seriei și numărul atestatului de producător.

Aceste nereguli au fost sancționate prin 233 avertismente și 82 de sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 76.500 lei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2