Suprafața livezilor tradiționale din România a scăzut cu peste 60% în ultimii 30 de ani. Altădată, o imagine comună în mediul rural românesc, acestea au devenit rare, fiind recent enumerate de specialiști drept habitat prioritar al biodiversității naționale.

Asta, pentru că, odată cu pierderea habitatului tradițional din livezi, ne confruntăm și cu pierderea potențială a celor 1800 de specii asociate acestora, soiuri de fructe rare, cunoștințe, tradiții străvechi și caracteristici proeminente ale peisajului. Declinul a fost atribuit schimbării practicilor agricole și a concurenței supermarketurilor, care pot furniza fructe importate la prețuri ieftine, ceea ce face ca produsele livezilor autohtone să nu fie viabile din punct de vedere economic.

Dar, cum poate să contribuie biodiversitatrea livezilor la menținerea competitivității. Un posibil răsous în putem primi de la pomicultorii din Marea Britanie, care se confruntă și ei exact cu aceleași probleme. Iată, în această ediție, câteva concluzii ale studiului cu titlul ”The Orchard Management”, întocmit de experții de la Universitatea din Edinburg și care se referă la managementul biodiversității din livezile de pomi fructiferi.

O descriere a livezii tradiționale

Se presupune că livezile tradiționale au vârsta medie de peste 60 de ani și au ocupat deseori aceeași suprafață de pământ timp de sute de ani. În ele, pomii fructiferi se plantează la densități mici și se cultivă folosind metode de intensitate mică, evitând utilizarea pesticidelor și a erbicidelor, în favoarea pășunării și combaterii dăunătorilor naturali.

Livezile asociate în mod tradițional cu zonele temperat-reci sunt dominate de soiuri de mere și variază de la livezile formale, asociate cu pășuni fertile și libere, în care se practică o selecție de copaci distribuiți uniform de-a lungul gardurilor. În aceste livezi domină mere, pere, prune, nuci și cireșe. De curând, și în România, de exemplu, livezile agricole tradiționale locale au fost surse de aprovizionare cu mere pentru cidru, pentru gătit și mere pentru consum, limitate, însă, ca varietate, mărime și cantități. Însă, livezile de patrimoniu, înființate pe moșii mari, au fost sădite cu un sortiment mai larg de copaci fructiferi, în speaicl mere culinare și pere pentru desert, dar acestea sunt considerate, acum, rare.

Aceste soiuri tradiționale mai vechi sunt adesea mai potrivite pentru condițiile locului, decât culturile moderne. Deși o mare parte din soiurile tradiționale de pomi fructiferi s-au pierdut, un număr considerabil supraviețuiește și se găsește local. La nivel național, acești copaci sunt importanți pentru productivitate, diversitate și rezistență la dăunători și boli. În mai multe cazuri, anumite soiuri de pomi fructiferi nu au fost niciodată descrise local și sunt absente din colecția națională pomicolă.

Biodiversitatea livezii

Pășunile de livadă tradiționale sunt, în mod normal, pajiști bogate în specii, neîmbunătățite, pășunate în mod tradițional de oi, gâște și vite și oferă adăpost și siguranță convenabile, pentru mieii tineri de primăvară. O livadă poate oferi un refugiu pentru viața sălbatică în peisajul nostru dominat de o agricultură și, specific, de o pomicultură intensivă. Combinația de pomi fructiferi și pajiști, care au fost deseori netulburați de sute de ani și au evitat orice îmbunătățire agricolă, rezultă într-un mediu bogat în biodiversitate.

Un singur pom poate susține peste 1000 de nevertebrate diferite, inclusiv molii și gândaci. Adesea, o livadă tradițională oferă un mozaic de diferite habitate,  asemănătoare cu parcurile. Pomii fructiferi înșiși, oferă oportunități variate pentru viața sălbatică. La nevoie, sunt și sursă de lemn de esenta tare, chiar dacă în scânduri destul de scurte. Acest lucru înseamnă că vor prezenta caracteristici ale copacilor veterani, precum trunchiurile goale, scoarța despicată și găurile relativ proaspete. Și, pentru că livezile tradiționale sunt plantate la o densitate mică, lemnul mort și în descompunere se află de obicei într-un mediu destul de deschis, cu multă lumină și soare.

Acești factori oferă condiții ideale pentru nevertebrate. Peste 400 de tipuri de insecte au fost găsite în livezile tradiționale care sunt clasificate ca specii cu totul speciale, pentru descompunerea lemnului. Aceste nevertebrate oferă ulterior o sursă de hrană pentru multe păsări și mamifere. Primăvara, mărul, perele, pruna și cireșul oferă o sursă excelentă de nectar pentru multe insecte, inclusiv albine și molii. Ramurile pomilor fructiferi oferă un loc de cuibărire pentru insecte care devin hrană pentru păsări și mamifere.

Plantele de livadă

Pe lângă pomii fructiferi, într-o livadă se găsesc o mare varietate de plante. ”Puiul din lemn” și ”ciuperca plângăreață” prosperă pe lemnul mort sau în descompunere, iar pajiștile neacoperite de pășune sau cu iarba tăiată, oferă adesea habitatul ideal pentru grupuri rare de ciuperci. Lichenul, mușchii și viermii cresc și pe coaja fructelor. Plantele cățărătoare, inclusiv iedera, caprifoiul și vâscul, cresc printre brațele pomului încâlcit. Boabele de iederă oferă fructe timpurii pentru păsări și o sursă valoroasă de nectar târziu, pentru insecte.

Caprifoiul oferă o sursă de nectar, atunci când este în floare și fructe, toamna. Scoarța sa este folosită și ca dormitor, pentru a construi cuiburi care sunt găsite și în livezile tradiționale. Mușchiul este o plantă semi-parazitară, care favorizează pomii și, în consecință, se găsește adesea în livezi. Boabele sale albe oferă o sursă de hrană de iarnă, pentru fauna sălbatică, acționând ca vectori pentru a dispersa semințele. Pajiștile neîmbunătățite din livezi pot fi bogate în flori de pășune sălbatice, precum margarete, ochiul boului, umbelifere, trifoi etc, care sunt toate surse de hrană utile și creează o luncă vie cu insecte polenizante în lunile de vară.

Nevertebratele

Nevertebratele folosesc mozaicul habitatelor dintr-o livadă pe tot parcursul anului. O livadă bine variată va susține multe nevertebrate pentru întregul lor ciclu de viață. Primăvara, albinele regine și viespiile ies din hibernare și se hrănesc cu floarea abundentă din fructele disponibile, ulterior muncitorii lor ajută la controlul omizilor. Gândaciui sunt frecvent întâlniți în livezi și sunt excelenți polenizatori. În lunile de vară, albinele vor găsi polen și nectar în florile sălbatice din iarbă și în gardul viu. Păianjenii vor vâna și construi pânze pentru a profita de toate muștele atrase de florile și fructele livezii. Fructele căzute, în toamnă, oferă hrană albinelor, fluturilor și molilor, în timp ce viespiile vor hiberna în gardurile vii de iarnă.

Păsările

O singură livadă poate furniza hrană și un loc de cuibărit pentru aproximativ patruzeci de specii diferite de păsări, inclusiv păsări migratoare. Păsările vor folosi scorburile și ramurile copacilor pentru cuibărit și se vor hrăni cu fructe pe tot parcursul anului. Gestionarea unui gard viu în jurul unei livezi poate încuraja prezența păsărilor. Păsările și liliecii acționează ca un agent natural de control al dăunătorilor din livadă, menționând aici și necrofagii.

Mamiferele

Mamiferele mai mari, sălbatice, precum vulpile, sunt atrase în livezi pentru a vâna iepuri. Vulpile se vor hrăni, de asemenea, cu fructe. Căprioare, iepuri și șoareci de câmp vor obține furaje din pajiștile livezii. De asemenea, aricii sunt atrași de livezi pentru viața abundentă a nevertebratelor și a fructelor căzute. O varietate de specii de lilieci vor folosi, de asemenea, livezile, ca terenuri de nutreț. Liliacul cu urechi lungi, maro, se hrănește cu nevertebratele atrase de fructele și polenul livezii. La fel ca păsările, liliecii vor folosi crăpăturile și golurile din copacii livezilor pentru a se încinge. Să nu omitem vacile, oile sau mieii care, prezenți în livadă, vor reprezenta un element de regenerare perpetuă.

X X X

Se poate spune, așadar, că o livadă tradițională, îngrijită doar prin priceperea pomicultorului, poate susține o uriașă biodiversitate, care, la rândui, poate ajuta la o producție de fructe sănătoase și gustoase. Pentru aceasta, desigur, fermierul trebuie să cunoască în amănunt fiecare cerință a copacilor fructiferi pe care îi are în livada pe care trebuie să o lase liberă, intervenind cât mai puțin cu putință.