277
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante, precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor.
Adoptarea măsurilor legislative prevăzute în actul normativ va contribui la comercializarea produselor fertilizante pe teritoriul României în acord cu noua legislație europeană în vigoare.
Măsurile propuse vor asigura, de asemenea, trasabilitatea produselor fertilizante comercializate în România și, totodată, vor proteja producătorii agricoli în vederea folosirii de produse de calitate și cu eficiență maximă pentru utilizarea în agricultură.
Prin actul normativ adoptat se reglementează regimul juridic al următoarelor categorii de produse fertilizante:
care nu dețin marcaj CE;
care dețin marcaj CE;
testate și autorizate în spațiul Uniunii Europene;
autorizate în condițiile pedoclimatice din România;
îngrășăminte, amelioratori de sol și nutrienți utilizați în agricultura ecologică.
De asemenea, se stabilesc obligațiile operatorilor economici, ale direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv ale structurii cu atribuții în inspecții tehnice din cadrul MADR pentru activitatea de supraveghere a pieței și controlul produselor fertilizante.
Totodată, Ordonanța stabilește sistemul de contravenții și sancțiuni în domeniul produselor fertilizante.
Actul normativ prevede dispoziții tranzitorii pentru produsele fertilizante autorizate și în curs de autorizare în baza actualului cadru național de reglementare în domeniu.
Ordonanța reglementează și modalitatea de recunoaștere reciprocă a produselor fertilizante testate în alte state membre UE și asigură cadrul legal referitor la introducerea în țară a acestora.